10 ani de Iohannis. Mandatul faraonului: golf, schi, avioane private, case, mașini. De ce nu pleacă de la Cotroceni?
După un deceniu de sfidare, mandatul președintelui Klaus Iohannis continuă. În zece ani, șeful statului a reușit să adune un portofoliu uriaș de gafe, controverse și răspunsuri arogante. De la celebrul „ghinion”, case sau haina aruncată pe capota mașinii, până la zborurile cu avioane private, vizitele în locații exotice sau terenurile de golf din banii statului, mandatul „faraonului”, așa cum a fost poreclit actualul președinte, este poate cel mai controversat de după revoluție. Cel mai recent scandal, cel al prelungirii mandatului său, este încă în desfășurare, la aproape o săptămână după ce Klaus Iohannis ar fi trebuit să părăsească Palatul Cotroceni.
După zece ani de aroganță, gafe și controverse, epoca Iohannis este departe de final. Președintele a anunțat clar că rămâne în scaunul de la Cotroceni până când va fi ales un nou președinte. Guvernul Ciolacu 2 este cel care trebuie să stabilească data alegerilor. Este al cincilea Guvern PSD numit de Klaus Iohannis, deși, în campania electorală împotriva lui Victor Ponta, a promis că va scăpa țara de „ciuma roșie”.
Imediat după victoria lui Iohannis, Victor Ponta a mai rămas însă premier câteva luni bune. După Guvernul Cioloș, Iohannis a numit un nou Guvern PSD, condus de Sorin Grindeanu. De altfel, Klaus Iohannis este președintele care a numit cei mai mulți premieri PSD - Grindeanu, Tudose, Dăncilă și, de două ori, Ciolacu, în timp ce din partea PNL a numit doar trei - Guvernul Orban, Guvernul Cîțu și, în final, Guvernul Ciucă.
Mandatul lui Klaus Iohannis a fost marcat de numeroase controverse, în special în jurul deplasărilor de lux, cu avioane private, în zone exotice.
În ciuda insistențelor presei, președintele a refuzat să desecretizeze cheltuielile.
Și cheltuielile neținute la secret au stârnit furia opiniei publice. [CARTON 1] Spre exemplu, în urmă cu câteva luni, Administrația Prezidențială a cheltuit mii de euro pentru câteva fețe de masă. „Având în vedere activitățile de protocol care sunt organizate de către Administrația Prezidențială cu ocazia evenimentelor la care participă delegații naționale şi internaționale, sunt necesare o serie de obiecte specifice, inclusiv fețe de masă”, a fost răspunsul Cotroceniului la întrebările jurnaliștilor.
O altă achiziție scandaloasă a fost cea a mașinilor de lux din banii statului. Ministerul de Interne, condus la acea vreme de Lucian Bode, a achiziționat mai multe mașini marca BMW, după ce licitația a fost câștigată de firma deținută de un apropiat al președintelui Iohannis - Michael Schmidt. [CARTON 2] Într-o declarație de presă, șeful statului a negat atunci că ar fi avut vreo legătură cu achiziția și a cerut chiar instituțiilor statului, adică tot Ministerului de Interne, să își investigheze propria achiziție.
Chiar dacă nu se grăbește să plece din funcție, președintele a avut grijă să își pregătească terenul pentru ieșirea la pensie. Presa a descoperit că în Aviatorilor se pregătește o vilă de lux pentru un fost șef de stat, cu renovări și dotări suplimentare care au ajuns la costuri de aproape 14 milioane de lei. Costurile au fost și ele desecretizate în campania electorală, după un scandal care a durat săptămâni bune.
La fel a negat președintele și că ar fi cerut o lege pentru el, atunci când PNL a inițiat în Parlament o lege care i-ar fi permis președintelui să candideze la alegerile parlamentare cât timp încă era în mandat.
Nu doar Vila din Aviatorilor a stârnit atenția publicului. Imagini surprinse din satelit în cursul acestui an au revelat că la vila de protocol de la Neptun fusese construit un teren de golf. De altfel, șeful statului nu și-a ascuns pasiunea pentru golf.
O altă pasiune a președintelui, cea pentru schi, a stârnit controverse după ce Klaus Iohannis a fost surprins pe pârtia de la Păltiniș la doar câteva zile după tragedia provocată de un incendiu la spitalul Matei Balș. Președintele i-a invitat chiar și pe jurnaliști să i se alăture.
Încă de la începutul mandatului, semnele legate de atitudinea nepotrivită a președintelui erau vizibile. Un moment memorabil este cel în care, supărat că nimeni nu s-a oferit să îi ia paltonul, și-a aruncat haina pe mașină.
Aroganța și pasiunea pentru lux și avuție pare să dateze încă dinainte de mandatul de la Cotroceni. Întrebat de un jurnalist despre cele șase case ale sale, Klaus Iohannis a răspuns sfidător.
În luna septembrie a acestui an, șeful statului pierdea în instanță a doua casă personală după ce s-a dovedit că o parte dintre locuințele președintelui fuseseră obținute ilegal, iar Iohannis era obligat să restituie ANAF banii încasați din chirii.