MENIU

Mutu revine la naţională, cu Ungaria

Foto: NewsIn

Răzvan Lucescu a convocat 10 stranieri pentru amicalul cu Ungaria, de peste două săptămâni. El îi va avea în premieră la dispoziţie pe Adi Mutu şi Max Nicu.

Al doilea meci al lui Răzvan Lucescu pe banca naţionalei va fi amicalul cu Ungaria, programat în 12 august, la Budapesta. Dacă în ceea ce-i priveşte pe fotbaliştii din campionatul intern va fi aşteptat deznodământul primei etape din Liga I, selecţionerul s-a decis însă asupra stranierilor.

În premieră, el îl va avea la dispoziţie pe jucătorul Fiorentinei, iar pe lângă acesta a mai trimis telegrame de convocare altor nouă fotbalişti: Cristian Săpunaru (FC Porto), Mirel Rădoi (Al-Hilal), Cristian Chivu (Internazionale Milano), Răzvan Raţ (Şahtior Doneţk), Mihai Neşu (FC Utrecht), Tiberiu Ghioane (Dinamo Kiev), Paul Codrea (Siena), Maximilian Nicu (Hertha Berlin) şi Ciprian Marica (VfB Stuttgart).

Lotul va fi definitivat duminică seara, iar reunirea este prevăzută o săptămână mai târziu, pe 9 august, de la ora 17:30, la Centrul de Fotbal Mogoşoaia.