MENIU

Mutu: "Calificarea e tot mai dificilă"

Foto: NewsIn
Mutu: Sper să câştigăm în Austria, cât mai avem şanse la calificare nu renunţăm

Adrian Mutu s-a declarat dezamăgit de faptul că naţionala României nu a reuşit un rezultat mai bun în compania sârbilor. Mutu a declarat că speră încă la calificare, deşi şansele noastre s-au redus considerabil.

"Nu ştiu dacă problema noastră cea mai mare o reprezintă fazele fixe. Am dat şi gol din faza fixe, dar în faza de apărare cred că suferim din cauza gabaritului nostru. Calificarea devine tot mai dificilă. Sper să câştigăm în Austria, cât mai avem şanse la calificare nu renunţăm. Dacă jucăm cu această ardoare, determinare, pe viitor vom obţine rezultate bune. Am jucat bine toată repriza secundă. Sper să nu renunţe Contra la naţională, la vârsta lui joacă cu o determinare foarte mare. Piţurcă are datoria, fiind selecţionerul naţionalei, să ne motiveze până la sfârşit", a spus Mutu, la finalul partidei cu Serbia.

Echipa naţională a României a pierdut sâmbătă în faţa Serbiei, scor 2-3, pe teren propriu, într-un meci din Grupa a 7-a a preliminariilor pentru Campionatul Mondial din 2010, şi şi-a diminuat considerabil şansele de calificare la turneul final. În urma acestui rezultat, Serbia a acumulat 12 puncte şi îşi consolidează prima poziţie din clasament, în timp ce România rămâne cu 4 puncte, după 4 meciuri disputate. Următoare etapă a Grupei a 7-a se va disputa la 1 aprilie şi programează meciurile Austria-România şi Franţa-Lituania.
Mai multe articole despre:
România Serbia Mutu preliminarii CM 2010