Monica Iacob Ridzi a demisionat din funcţia de ministru al Tineretului şi Sportului
Monica Iacob Ridzi a anunţat, marţi, că şi-a depus demisia din funcţia de ministrul al Tineretului şi Sportului.
"Încă de la începutul discuţiilor cu privire la cheltuirea fondurilor am spus că sunt nevinovată şi am acţionat conform legii. M-am prezentat în faţa comisiei de anchetă. Am răspuns la toate solicitările DNA pentru că eu consider că nu am nimic de ascuns. Am văzut, ieri, (luni, n.r.) decizia Parlamentului. Alianţa PSD-PNL urmăreşte menţinerea acestui subiect pe agenda publică. Nu se doreşte tranşarea acestei situaţii, ci se doreşte prelungirea acestei situaţii, a dezbaterilor pe acest subiect. Am pornit cu toată bună credinţa în a conduce MTS, dar nu am beneficiat de buna credinţă a celorlalţi. Acest lucru îl pot constata şi din raportul de audit. Îmi asum responsabilitatea politică pentru oamenii din Minister. Pentru a nu prelungi nejustificat dezbaterea publică şi pentru a nu afecta imaginea partidului şi a Guvernului, am decis să demisionez", a declarat Monica Ridzi care a adăugat că familia sa "nu mai poate suporta prelungirea acestei situaţii".
Monica Iacob Ridzi a anunţat că va continua să se prezinte în faţa organelor de anchetă pentru a-şi demonstra nevinovăţia.
Ridzi a adăugat că va susţine din Parlament politicile pentru tineret şi sport.
Preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul pentru "constatarea vacanţei unui post de membru al Guvernului, luându-se act de demisia doamnei Monica Maria Iacob-Ridzi, ministrul Tineretului şi Sportului".