MENIU

Misterul pufului local, de la marginea sistemului solar, a fost rezolvat

Câmpul magnetic oferă energia necesară pentru ca norul să nu se destrame
Stelele care au explodat în apropiere, în urmă cu circa 10 milioane de ani, ar fi trebuit să împrăştie acest „puf”

Sistemul nostru solar traversează un nor de materie interstelară care nu ar trebui să existe, potrivit astronomilor. La zeci de ani de la lansare, sonda spaţială Voyager a rezolvat misterul.

Norul se numeşte Puful Local (Local Fluff). Are un diametru de circa 30 de ani lumină şi este format dintr-un amestec de atomi de hidrogen şi heliu, potrivit unui comunicat NASA. Stelele care au explodat în apropiere, în urmă cu circa 10 milioane de ani, ar fi trebuit să împrăştie acest „puf”. Cum se face că „puful” a rămas pe loc?

„Folosind datele trimise de Voyager am descoperit un câmp magnetic puternic chiar înafara sistemului nostru solar”, a explicat Merav Opher, un fizician NASA de la Universitatea George Mason. „Acest câmp magnetic ţine norul interstelar pe loc şi explică şi misterul despre existenţa pufului”.

„Puful este mult mai magnetizat decât s-a crezut până acum”, a mai spus Opher. „Câmpul magnetic oferă energia necesară pentru ca norul să nu se destrame”.

Opher şi colegii săi au detalit descoperirea în ediţia din 24 decembrie a jurnalului ştiinţific Nature.

 

Mai multe articole despre:
NASA sistem solar