Misterul acceleratoarelor de particule din Calea Lactee a fost desluşit
Mulţumită unui studiu care combină date culese de ESO Very Large Telescope şi Observatorul Chandra X-ray de la NASA, cercetătorii au desluşit un misterul acceleratoarelor de particule din Calea Lactee.
Cercetătorii au arătat într-un studiu, publicat în Science Express, că razele cosmice din galaxia noastră sunt de fapt particule accelerate ale unor stele care au explodat. În timpul primelor misiuni Apollo, astronauţii au raportat că văd lumini, chiar şi cu ochii închişi. Chiar de atunci s-a dedus că motivul luminilor erau razele cosmice – particule care ajungeau pe Pământ din afara sistemului solar şi care bombardau neîncetat atmosfera.
Razele cosmice galactice provin din surse din propria noastră galaxie, Calea Lactee, şi consistă, în mare parte, din protoni care au fost acceleraţi până aproape de viteza luminii, cu o forţă care depăşeşte cu mult ce încearcă să realizeze acceleratorul de la CERN, Large Hadron Colider.
„S-a crezut de mult timp că super acceleratoarele care produc aceste raze, în galaxia noastră, sunt cauzate de exploziile stelelor, dar observaţiilor noastre au dezvăluit adevăratul responsabil”, a declarat Eveline Helder de la Institutul Astronomic Utrecht, Universitatea Utrecht din Olanda, primul autor al studiului.
Pentru prima oară Helder şi colegii ei au venit cu o modalitate de măsurare care răspunde la o problemă fundamentală, şi anume dacă explozia stelelor este suficientă pentru a explica numărul razelor cosmice care ajung în atmosfera Pământului. Studiul echipei a indicat că într-adevăr energia este suficientă, aceştia susţinând că pot spune şi câtă energie din explozia solară este folosită pentru accelerarea particulelor.
Cercetătorii au examinat resturile unei supernove în anul 185 e.n., fapt înregistrat de astronomii chinezi. Resturile, intitulate RCW 86, sunt la aproximativ la o distanţă de 8200 de ani lumină de Pământ.
Folosind Very Large Telescope, echipa a temperatura gazelor din spatele undei de şoc create de supernovă. Au măsurat de asemenea şi viteza undei de şoc, folosindu-se de imagini luate cu Observatorul Chandra, la intervale de trei ani, descoperind că se deplasa cu o viteză cuprinsă între 10 şi 30 de milioane de km/h, adică între 1 şi 3 procente din viteza luminii.
Temperatura gazului rămas în urma exploziei era de 30 de milioane de grade Celsius, fiind mult mai mică decât se aşteptau, ţinând cont de viteza unde de şoc. Temperatura ar fi trebuit să se situeze unde aproape de 500 de milioane de grade Celsius.
„Energia rezultată din diferenţă este folosită pentru accelerarea particulelor”, a concluzionat studiul.