Mircea Marian: Băsescu: Curaj, Boc, că te tai!
Preşedintele Băsescu pare că s-a cam săturat de ezitările premierului Boc. „Eu i-am admirat răbdarea de a le da termene, să analizeze exact, pentru a nu brusca lucrurile în interiorul coaliţiei, dar se apropie funia de pat”, a spus Băsescu, joi, la Radio România.
Preşedintele ştie de ce-l ciupeşte, pe sub masă, pe (aparent) fidelul său învăţăcel: de câteva luni, Boc anunţă că peste statul român vine revoluţia. Şi nu se întâmplă nimic. Reducerea celor circa 200 de agenţii guvernamentale (nimeni nu pare că ştie numărul exact) trebuia finalizată încă din primăvară. Personalul supradimensionat din ministere a rămas neatins de vreo schimbare. Mai mult, cheltuielile cu salariile au crescut cu 16%. Descentralizarea bate pasul pe loc. Tăcere deplină despre modul în care se derulează investiţiile în infrastructură, care se pare că sunt cu mult sub valoarea anunţată la începutul anului. Sunt puţine speranţe ca banii să fie cheltuiţi până la finalul lui 2009. Legile reformei în educaţie sunt îngropate - PSD vrea să le discute mai întâi cu „părinţii” (cu toţi?) şi cu sindicatele. „Premierul este primul care are responsabilitatea”, i-a transmis public Băsescu lui Boc, referindu-se la nesfârşitele tergiversări ale ministrului Andronescu, dar care sunt tolerate de şeful guvernului.