MENIU

Mihai Ghimpu a devenit preşedinte interimar al Republicii Moldova

Foto: pl.md

Majoritatea democratică din Parlamentul de la Chişinău a luat act de demisia preşedintelui Voronin, anunţând vacanţa funcţiei de preşedinte, şi a decis ca interimatul să fie asigurat de preşedintele Parlamentului Mihai Ghimpu, pentru a nu admite un vacuum de putere.

Comuniştii nu au votat aceste puncte de pe agendă. Decizia intră în vigoare la data adoptării.

"Nu avem Guvern, nu avem Preşedinte - suntem doar noi în Parlament care trebuie să ne asumăm responsabiltiatea pentru guvernarea ţării", a spus Mihai Ghimpu.

"Înţelegem cu toţii durerea sufletească prin care trece o parte din deputaţi - cei comunişti, dar nu putem să admitem ca în Republica Moldova să existe un vacuum de putere", a declarat prim-vicepreşedintele Parlamentului Serafim Urechean, care a citit decizia de asigurare a interimatului funcţiei de şef de stat de către Preşedintele Parlamentului. 

Următorul pas ţine de Curtea Constituţională, care urmează să constate constituţionalitatea aceste decizii.

Procedurile ar putea fi epuizate în câteva zile, pentru a nu crea un vacuum de putere executivă, pe care comuniştii o doresc pentru crearea de cât mai mult haos în ţară, a declarat presei preşedintele Partidului Liberal Democrat, Vlad Filat, candidatul anunţat al coaliţiei pentru funcţia de premier.

După decizia Curţii Constituţionale, Mihai Ghimpu, în calitatea sa de preşedinte în exerciţiu, va putea numi candidatura la funcţia de premier, iar majoritatea din Alianţa pentru Integrare Europeană va învesti în funcţie noul Guvern.

Mai multe articole despre:
Republica Moldova Mihai Ghimpu