MENIU

Mihai Chiţac s-a întors la spitalul penitenciar Jilava, pentru a fi reîncarcerat

Foto: NewsIn

Mihai Chiţac s-a întors, în jurul orei 16.30. la spitalul penitenciar Jilava, pentru a fi reîncarcerat, duminică expirând perioada de trei luni pentru care i-a fost întreruptă perioada de executare a pedepsei pe care a primit-o în dosarul Revoluţiei de la Timişoara.

Surse judiciare au declarat, sâmbătă, că Mihai Chiţac a sunat la spital pentru a confirma faptul că va reveni duminică.

Tribunalul Militar Teritorial a întrerupt, în 29 decembrie 2008, timp de trei luni, executarea pedepsei de 15 ani de închisoare la care a fost condamnat fostul general, de instanţa supremă, în procesul Revoluţiei de la Timişoara.

Mihai Chiţac a introdus o nouă cerere în instanţă, prin care a solicitat prelungirea perioadei de întrerupere de trei luni. Tribunalul Militar Teritorial a dispus, pe 10 martie, o nouă expertiză medicală în cazul lui Mihai Chiţac, la cererea apărătorilor, care au susţinut că fostul general nu poate fi operat până la termenul la care expiră perioada de întrerupere a pedepsei şi că starea acestuia s-ar fi înrăutăţit.

În această situaţie, Chiţac nu s-a prezentat la termenul din 24 martie, avocatul său aducând o adeverinţă medicală, potrivit căreia acesta este internat din 23 martie la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca. Tot pe 24 martie, procesul lui Mihai Chiţac a fost amânat până pe 31 martie, pentru că noua expertiză nu a fost finalizată.

Unul dintre avocaţii lui Mihai Chiţac a declarat, pe 4 martie, că fostul general nu a fost încă operat şi că, în perioada în care a beneficiat de întreruperea pedepsei pe motive medicale, acesta a fost supus unor investigaţii medicale. Ioan Dan spunea, atunci, că Mihai Chiţac se află acasă. Apărătorul a precizat că fostul general nu ar putea oricum să se recupereze, în cazul în care ar fi operat până la finalul lunii.

Decizia din 29 decembrie a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, prin care a fost întrerupă pentru trei luni pedeapsa cu închisoarea a lui Mihai Chiţac, nu a fost atacată cu recurs de procuror. De altfel, procurorul de şedinţă a fost de acord cu întreruperea executării pedepsei pentru o perioadă de două luni în ceea ce îl priveşte pe fostul general Mihai Chiţac.

Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti are pe rol procesele privind cererea de întrerupere a pedepsei cu închisoarea a lui Victor Stănculescu şi Mihai Chiţac, în care a fost finalizat un raport INML, care arată că foştii generali pot fi trataţi în spitalul penitenciarului Jilava, dar numai cu acordul lor.

Surse din Institutul Naţional de Medicină Legală (INML) au declarat că foştii generali Victor Athanasie Stănculescu şi Mihai Chiţac suferă de mai multe boli, ei putând fi trataţi în spitalul Penitenciarului Jilava, dar numai cu acordul celor doi condamnaţi. Potrivit primelor expertize efectuate la INML, Stănculescu suferă de nu mai puţin de 10 boli, cele mai multe de natură cardiovasculară, dar şi de leucemie cronică. Şi Mihai Chiţac are nevoie de proteză valvulară şi pentru aceasta trebuie să facă o operaţie by-pass la inimă.

Potrivit concluziilor ultimei expertize din cazul lui Stănculescu, acesta ar putea fi tratat în reţeaua ANP, deşi medicii cardiolog şi neurolog au susţinut că afecţiunile fostului general sunt foarte grave.

Victor Stănculescu şi Mihai Chiţac au cerut eliberarea, pe motive medicale, din penitenciar, după ce au fost condamnaţi definitiv la 15 ani de închisoare şi degradare militară în procesul Revoluţiei de la Timişoara.