MENIU

Mesajul Regelui Mihai, susţinut în absenţa Principelui, a fost "sabotat" de problemele televiziunilor

Foto: realitatearomaneasca.ro

Anunţul Regelui Mihai I, de sprijinire a Principelui Radu în cursa prezidenţială, a avut loc joi la Palatul Elisabeta în absenţa candidatului sau a Principesei Margareta. Întregul eveniment a fost bruiat de problemele tehnice de transmisie ale televiziunilor.

Deşi ieşirea publică a Regelui Mihai a fost organizată de staff-ul de campanie al Principelui în mod special pentru presa audiovizuală, televiziunile nu au reuşit să transmită în direct evenimentul din cauza unor probleme tehnice de sunet ivite tocmai în momentul în care fostul şef de stat şi-a început discursul.

Potrivit NewsIn, mesajul Regelui nu a putut fi înţeles prea bine nici de cei prezenţi, deoarece podeaua din salonul de primire a Palatului Elisabeta scârţâia la paşii operatorilor TV şi a fotografilor, zgomotul depăşind astfel în intensitate cuvintele Regelui Mihai.

De asemenea, de la anunţul de sprijinire a candidaturii a lipsit chiar persoana în cauză, Principele Radu, dar şi soţia sa Principesa Margareta, fiica regelui Mihai. Şi acestea cu toate că Palatul Elisabeta, locaţia evenimentului, este considerat de Casa Regală reşedinţa cuplului regal, a Principesei Margareta şi a Principelui Radu. 

Totodată, pe lângă jurnalişti şi camerele de luat vederi, în salon au mai luat parte la mesajul Regelui doar persoanele din staff-ul administrativ al Casei Regale.

Regele Mihai I şi-a exprimat susţinerea pentru candidatura Principelui Radu la alegerile prezidenţiale într-un mesaj rostit la Palatul Elisabeta

Regele a precizat că a sosit momentul pentru Casa Regală să se implice în "mersul statal al României".

De asemenea, Regele Mihai a spus că implicarea Casei Regale în alegerile "pentru instituţia şefului statului" are menirea "să unească şi să însănătoşească România de astăzi. Vrem să arătăm cum trebuie slujit un popor cu adevărat".

"Am chibzuit îndelung, în ultimii ani, la propunerile de a ne implica din nou în mersul statal al României. Au fost idei ale intelectualilor, ale oamenilor politici sau ale tinerilor. Am făcut mereu bine ţării noastre, nu am forţat niciodată lucrurile şi nu am profitat personal de întorsăturile istoriei recente. Actul potrivit pentru ţară vine la momentul potrivit. Cred că acest moment a sosit", a explicat Regele Mihai.