MENIU

Marko Bela spune că UDMR vrea republică parlamentară, nu semiprezidenţială

Foto: NewsIn

Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat vineri că Uniunea doreşte republică parlamentară, nu semiprezidenţială şi s-a arătat sceptic că s-ar putea contura în Parlament consensul necesar iniţierii modificării Constituţiei.

"Noi nu suntem de acord cu o republică semiprezidenţială. Noi reprezentăm o minoritate care este concentrată într-o anumită regiune şi am avea nevoie de un stat descentralizat, în care administraţiile locale să aibă cât mai multe atribuţii şi puteri, iar la nivel central instituţia cea mai importantă să fie Parlamentul", a declarat Marko Bela, la o dezbatere despre necesitatea revizuirii Constituţiei despre organizată de ISD, Fundaţia Friederich Ebert şi Universitatea "Dimitrie Cantemir".

Liderul maghiar s-a arătat sceptic cu privire la posibilitatea revizuirii legii fundamentale. "Distanţa între viziunile pe baza cărora vrem să modificăm Constituţia este enormă (.) Nu cred că am avea şansa în acest moment să ajungem la un consens în privinţa modificărilor constituţionale care să întrunească o majoritate de două treimi în Parlament", a subliniat Marko.

Preşedintele Băsescu şi cel al UDMR, Marko Bela, au avut zilele acestea, prin intermediul presei, o dispută legată de caracterul statului român. În timp ce preşedintele a afirmat în timpul unei vizite în Ungaria că autonomia Ţinutului Secuiesc nu va fi niciodată realizată pentru că România este stat naţional, unitar şi indivizibil, Marko a replicat că România nu este nicidecum stat naţional având în vedere procentul semnificativ de cetăţeni aparţinând minorităţilor.

Mai multe articole despre:
UDMR Marko Bela republică parlamentară