MENIU

Marko Bela: Abordarea lui Băsescu despre Secuime este bizară

Foto: NewsIn

Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat joi la Cluj-Napoca, că nu înţelege de ce preşedintele Traian Băsescu a ţinut să transmită un mesaj negativ maghiarilor din Secuime şi că abordare problemelor interetnice din zonă este făcută în mod bizar de şeful statului, transmite corespondentul NewsIn.

"E o abordare cam bizară a preşedintelui, mai ales în contextul în care în deceniile trecute am avut evoluţii pozitive privind drepturile minorităţilor. În continuare ar trebui să ne gândim la probleme prezenţei maghiarilor în structurile de conducere şi nu să avem astfel de abordări bizare şi folosesc acest termen, fiindcă nu vreau să intru în polemică cu domnul preşedinte Traian Băsescu, care nu ştiu din ce considerente, a intenţionat să aibă un mesaj negativ nu numai către UDMR, ci şi către maghiarii din cele două judeţe, acuzându-i cu purificare etnică sau cu  discriminare etnică", a afirmat preşedintele UDMR în cadrul unei conferinţe de presă.

Marko a spus că cifrele demonstrează contrarul afirmaţiei lui Traian Băsescu, deoarece maghiarii nu sunt reprezentanţi, proporţional, în administraţia publică locală judeţeană din judeţele Harghita şi Covasna.

"Cifrele demonstrează altceva. Cifrele demonstrează că, în acest moment, în judeţul Covasna, de exemplu, există o populaţie maghiară de 75%, în timp ce prezenţa persoanelor de naţionalitate maghiară în structurile de conducere e sub 50%. S-a schimbat foarte mult acest procentaj faţă de ce a fost acum 10-15 ani, dar nici acuma nu se apropie de procentajul populaţiei", a afirmat liderul UDMR, adăugând că în judeţul Harghita proporţia menţionată este de 85% la circa 55%.  

Citeşte aici afirmaţiile lui Traian Băsescu la adresa UDMR

Mai multe articole despre:
UDMR Traian Băsescu Marko Bela