MENIU

Liga I, etapa a 16-a: Alcantara o readuce pe CFR pe primul loc

Alcantara a înscris un gol superb

CFR Cluj a câştigat la limită, scor 1-0, partida din deplasare cu Internaţional Curtea de Argeş,  din etapa a 16-a. Univa reuşită a meciului i-a aparţinut lui Alcantara, care a înscris cu 13 minute înainte de final, cu o reluarea spectaculoasă, după o lovitură de colţ. În minutul 20, partida a fost întreruptă din cauza ceţii, dar s-a reluat după 15 minute de întrerupere.  În urma acestui rezultat, CFR a revenit pe prima poziţie a clasamentului, cu 31 de puncte, la egalitate cu FC Timişoara şi Unirea Urziceni.

Echipele de start:

Internaţional Curtea de Argeş: Marius Popa - C. Băcilă, Diarrassouba, Raţiu, Frăsineanu - Abiodun, Vezan, Voiculeţ, C. Lazăr - Zăgrean, Nasser

CFR Cluj: Peskovic - Panin, Cadu, G. Mureşan, Alcantara - Culio, Dani, Dubarbier - Didi, Traore (Nei, 65), Y. Kone

Urmăreşte aici comentariul LIVE TEXT al partidei:


Min. 90+3 Fluier final. CFR câştigă la limită, scor 1-0

Min. 90 Trei minute de prelungire

Min. 77 GOL CFR. Alcantare înscrie din vole, cu stângu, de la 22 de metri, după o lovitură de colţ. Internaţional-CFR Cluj 0-1

Min. 73 Zăgrean, cel mai periculos om al gazdelor, scapă singur spre poarta CFR-ului, şutează de pe partea stângă, dar Peskovic respinge

Min. 69 Ocazie uriaşă a CFR-ului. Dubarbier pătrunde pe stânga, centrează în faţa porţii, iar Ney şutează slab, din 6 metri, talonat de un adversar, pe lângă poartă

Min. 64 Ocazie pentru Internaţional. Şutul lui Frăsineanu, de la mare distanţă, trece la o palmă de bara lui Peskovic

Min. 46 A început repriza secundă

Min.45 PAUZĂ

Min. 43 Centrare a lui Panin, de pe partea stângă, Dubarbier reia cu latul, de la 11 metri, reţine Popa

Min. 33 Replica lui Internaţional. Zăgrean şutează de pe dreapta în plasa laterală a lui Peskovic

Min. 32 Ocazie imensă pentru CFR. Acelaşi Kone este blocat de Popa, în careul lui Internaţional, pe partea stângă de data aceasta

Min. 26 Lovitură de colţ pentru Internaţional, respinge Culio

După aproape 15 minute de întrerupere, ceaţa s-a ridicat, iar partida s-a reluat de la scorul de 0-0 şi din minutul 20

Min. 20 O ceaţă densă s-a lăsat pe stadionul din Mioveni, unde se dispută meciul, iar centralul Victor Berbecaru a decis să întrerupă pentru o perioadă meciul. Se discută şi cu observatorul FRF, Victor Satmari. Ceaţa este destul de densă, nu se mai pot observa cele două porţi de la jumătatea terenului. Conform regulamentului, meciul va fi întrerupt cel puţin 15 minute, urmând a se lua apoi o decizie definitivă privind reluarea sau amânarea jocului. Întreruperea va fi de maxim o oră, apoi se va lua o decizie. Organizatorii au anunţat că vor încerca un \"leac băbesc\" pentru îndepărtarea ceţii, adică vor aprinde 4 anvelope în cele patru colţuri ale terenului! Dacă după 60 de minute ceaţa va continua să pericliteze buna desfăşurare a meciului, acesta se va relua mâine, de la aceeaşi oră şi din minutul în care a fost întrerupt.

Min. 20 O nouă ocazie pentru gazde, după o lovitură liberă de pe partea dreaptă. Reluarea cu capul a lui Zăgrean trece puţin pe lângă poartă

Min. 16 Ocazie pentru Internaţional. Şutul lui Zăgrean, de pe dreapta, în diagonală, trece puţin pe lângă bara lui Peskovic

Min. 14 Centrare de pe stânga, pentru Kone, reţine M. Popa

Min. 10 Lovitură liberă pentru CFR Cluj, de la 23 de metri, poziţie centrală. Gabi Mureşan, respinge defensiva lui Internaţional

Min. 3 Ocazie mare pentru CFR. Traore îl lansează pe Kone, în careul lui Internaţional, pe partea dreaptă, atacantul trimite pe lângă Popa, dar Diarrassouba respinge cu un plonjon de pe linia porţii!

Min. 1 A început partida

Mai multe articole despre:
Liga I CFR Cluj Internaţional Curtea de Argeş