Land Rover a primit milioane pentru a construi o maşină ecologică
Compania Jaguar Land Rover este primul constructor auto care a primit din partea guvernului britanic mai multe milioane de lire sterline pentru a construi o nouă gamă de maşini "verzi". Aproximativ 27 de milioane de lire sterline (aproape 30 de milioane de euro) vor merge din buzunarele cetăţenilor britanici către constructorul de maşini, pentru acest proiect.
Jaguar Land Rover a promis construcţia unui nou Range Rover LRX, care ar trebui să aibă primul motor hibrid diesel-electric din lume. Banii primiţi de companie vor asiguta 2.000 de locuri de muncă la fabrica auto din Halewood.
Primele astfel de maşini vor intra pe linia de producţie în 2011. Această soluţie de ajutare a industriei auto a venit după o întâlnire dintre liderii din industria auto şi ministrul britanic al Comerţului, lordul Manedelson.