Justin Timberlake vrea să cucerească muntele Kilimanjaro
Justin Timberlake vrea să cucerească muntele Kilimanjaro pentru o cauză nobilă. Artistul s-a implicat într-o campanie de conştientizare a pericolelor lipsei de apă potabilă la nivel mondial.
Cântăreţul Justin Timberlake va face o călătorie în Tanzania alături de rapperul Lupe Fiasco şi cântăreţul de origine africană Kenna. Artistul s-a antrenat de patru ori pe săptămână pentru a-şi mări capacităţile pulmonare, potrivit revistei GQ. "Timp de o săptămână vom urca pe munte cu o greutate de 13 kilograme în spate. Nu e uşor, însă satisfacţia noastră va fi mare", a povestit Justin.
Kenna s-a implicat în această campanie după ce tatăl său a fost la un pas de a-şi pierde viaţa în urma unor boli apărute în lipsa apei potabile în Etiopia.
Justin Timberlake este convins că va încheia cu succes această călătorie.