Iuşcenko acuză Kremlinul că adăposteşte suspecţii pentru otrăvirea sa cu dioxină
Preşedintele ucrainean Viktor Iuşcenko a acuzat Kremlinul că adăposteşte suspecţii pentru otrăvirea sa cu dioxină, din urmă cu cinci ani, relatează Sunday Times.
Preşedintele, care a fost desfigurat şi aproape şi-a pierdut viaţa în
urma otrăvirii, a declarat că procurorii vor să îi interogheze pe
principalii trei suspecţi din acest dosar, care ar fi fugit în Rusia.
Însă cererile sale în acest sens ar fi fost respinse în repetate
rânduri de Kremlin.
"Oamenii care au organizat otrăvirea mea se
află la Moscova de patru ani. (...) Am făcut apel către preşedintele
rus de trei ori", a subliniat el.
Iuşcenko, în vârstă de 55 de ani, a spus că Vladimir Saţiuk, fostul
director al serviciilor secrete ucrainene, este unul dintre suspecţi,
după cum arată o anchetă a procurorilor ucraineni, în cadrul căreia au
fost interogate peste 1.000 de persoane. Fostul oficial, care a primit
cetăţenie rusă, ceea ce îi garantează că nu va fi extrădat, neagă orice
implicare în dosar.
Saţiuk a participat la un dineu privat cu Iuşcenko, în timpul campaniei
electorale a acestuia din urmă, din 2004. După cină - la care s-au
servit crustacee, vodkă şi bere - soţia lui Iuşcenko a observat un gust
metalic atunci când l-a sărutat. În dimineaţa următoare, politicianul
s-a îmbolnăvit.
Cinci ani mai târziu, cicatricile de pe faţă i-au
rămas. Medicii din Austria şi Statele Unite au conchis că a înghiţit o
cantitate de dioxină extrem de mare şi un agent chimic ce i-a accelerat
efectele.
Potrivit lui Iuşcenko, printre suspecţi se mai numără bucătarul şi
chelnerul. De asemenea, autorităţile ucrainene vor să îl mai
interogheze pe Taras Zaleski, un fost adjunct al lui Saţiuk, despre
care se crede că este tot la Moscova.
Anchetatorii britanici suspectează că Moscova a jucat un rol important
în otrăvire, în condiţiile în care tipul de dioxină folosit a fost
produs în Rusia.