MENIU

Învăţătorii şi educatorii debutanţi ar putea primi de aproape trei ori salariul pe economie

Foto: wordpress.com

Grila de salarizare discutată la Ministerul Educaţiei propune pentru învăţătorii şi educatorii debutanţi, salarii de 2,9 ori mai mari decât salariul minim pe economie, potrivit reprezentanţilor sindicatelor din învăţământ.

Până în prezent coeficientul era stabilit la 2, în urma negocierilor. "Nu am evoluat prea mult cu negocierile azi (miercuri, n.r.) la minister. Singura schimbare a fost la salariile educatoarelor şi învăţătoarelor debutante, care aveau cele mai mici lefuri din grilă. Ele au fost mărite la 2,9 ori salariul minim pe economie, urmând ca, după definitivat, coeficientul să crească la 3,04", a explicat secretarul general al Federaţiei Educaţiei Naţionale (FEN), Constantin Ciosu.

Grila de salarizare propusă de Ministerul Educaţiei va fi discutată ulterior cu reprezentanţii celorlalte ministere la Ministerul Muncii.