MENIU

Impozitul forfetar se aplică de vineri, dar experţii spun că statul aşteaptă prea mult de la el

Foto: ura-inform.com

Impozitul minim a început să fie aplicat de vineri asupra firmelor româneşti, însă experţii se aşteaptă la un impact scăzut asupra firmelor şi veniturilor bugetare şi consideră nerealiste estimările guvernului, care speră să obţină, în acest mod, încasări suplimentare într-un an de criză.

Guvernul a introdus, la rectificarea bugetară aprobată la jumătatea lui aprilie, modificări la Codul Fiscal, cea mai importantă constând în introducerea unui impozit minim pentru firme începând cu 1 mai. Impozitul se stabileşte pe tranşe de venit anual, şi trebuie plătit indiferent dacă firmele înregistrează profit sau pierdere, măsură prin care Guvernul vrea să atragă în plus 357 milioane lei la bugetul de stat în acest an.

Totuşi, firmele care îşi încep acum activitatea şi cele ce îşi suspendă temporar activitatea nu sunt obligate să plătească impozitul forfetar. De asemenea, statul ar putea să scoată de la plata acestui impozit şi firmele care s-au înfiinţat anul trecut pentru a accesa fonduri nerambursabile pentru investiţii.

Consultantul fiscal Gabriel Biriş estimează că impactul impozitului minim va fi unul "marginal", mai ales că microîntreprinderile şi firmele care au afaceri de până la 100.000 euro nu vor fi deloc afectate.

El consideră că ar fi de dorit ca Ministerul Justiţiei şi Ministerul Finanţelor să ia în considerare creşterea capitalului social minim de la 200 lei la înfiinţarea unei firme, pentru a-i responsabiliza pe cei care le creează.

Proprietarii firmelor s-au grăbit să le radieze sau să îşi suspende activitatea pentru a evita plata impozitului forfetar. Potrivit ministrului Finanţelor, Gheorghe Pogea, numărul de firme radiate în acest andin Registrul Comerţului nu este determinat de introducerea impozitului minim, începând cu 1 mai, ci reflectă evoluţia normală a pieţei.

În ianuarie şi februarie au fost desfiinţate sau suspendate 4 mii patru sute de companii, în timp ce s-au înfiinţat nu mai puţin de 23 de mii de firme. Datele pentru luna aprilie arată însă o cu totul altă imagine. S-au desfiinţat sau suspendat peste 5400 firme, de trei ori mai multe decât în aprilie 2008. În aceeaşi perioadă s-au înfiinţat doar 8.560 de companii, cu 36 la sută mai puţine decât în aceeaşi lună a anului trecut.  

Mai multe articole despre:
guvern companii plată experţi impozit minim