Herta Müller vorbeşte despre România şi povara trecutului, în interviul acordat Comitetului Nobel
Chiar dacă societatea românească m-a exclus şi nu mi-a dat voie să îi aparţin, chiar dacă românii nu mă acceptă nici astăzi, pentru că spun adevărul despre vechii securişti aflaţi tot la putere, limba română mă însoţeşte permanent, spune Herta Müller, în interviul acordat Comitetului Nobel.
"Am scris întotdeauna doar pentru mine. Încerc să decriptez, în interior, ceea ce se petrece cu mine, ce s-a ales din mine. Mă trag dintr-un sătuc, am ajuns la oraş, unde m-am confruntat cu o minoritate germană conservatoare, apoi am scris prima mea carte, mi-am renegat mereu originile, am scris despre chestiunile naţional-socialismului, apoi despre modul de viaţă arhaic, de la sate, despre etnocentrism şi mulţi au caracterizat scrierile mele, din acest motiv, ca o literatură naţionalistă, ceea ce eu nu cred că am făcut", este mărturia unei scriitoare care, neobosind să denunţe totalitarismul comunist, a primit recunoaşterea Nobelului.
Cu simplitatea gesturilor mari, Herta Muller povesteşte, pe ton domol, cum a plecat din România şi cum nu a ajuns să se despartă de ţara în care a crescut, chiar dacă tot în ea a trăit marile dureri. Unele dintre ele, cele mai multe de nevindecat, dar mărturisite cu atâta onestitate, încât nu compasiunea este sentimentul pe care îl trezeşte, ci curajul de a ne asuma, fiecare dintre noi şi toţi împreună, istoria. "Din societatea românească am fost exclusă pe motive politice, cumva, ca şi când nu aş fi aparţinut acelui loc. Am ajuns în Germania, unde am fost considerată dintotdeauna