Golul săptămânii vine din Israel - VEZI VIDEO
Barak Itzhaki a marcat de două ori pentru Beitar Ierusalim, o dată a făcut-o dintr-un spectaculos vole, dar echipa sa a pierdut la Hapoel Tel Aviv.
Din ce în ce mai puţine campionate au programate etape zilele acestea, astfel că oferta de goluri spectaculoase este tot mai săracă. Reuşita săptămânii vine din prima ligă israeliană, care în runda a 15-a a programat derby-ul Maccabi Tel Aviv - Beitar Ierusalim.
Au câştigat gazdele, cu 4-3, dar la scorul de 2-1, Barak Itzhaki, de la oaspeţi, a prins un vole spectaculos, imparabil pentru portarul Liran Strauber. Golgeter al ediţiei trecute de campionat, Itzhaki a mai marcat o dată, pe final de partidă, însă atunci nu a făcut decât să limiteze diferenţa de pe tabelă şi să stanbilească scorul final, 3-4.
După acest meci, Beitar ocupă locul 5, iar Maccabi Tel Aviv se află pe 3, într-o ierarhie dominată autoritar de Maccabi Haifa.
Vezi aici golul lui Itzhaki: