MENIU

Fluturele cu mustaţă, descoperit într-un muzeu - VEZI FOTO

Foto: Natural History Museum, London
Foto: Natural History Museum, London

O mustaţă prezentă lângă gura unui fluture i-a făcut pe îngrijitorii de la Natural History Museum din Londra să realizeze că exemplarul aflat în colecţia lor de peste 90 de ani este de fapt o nouă specie.

Un îngrijitor a descoperit insecta deghizată, colectată din văile Magdalena din Columbia, printre cele trei milioane de exemplare de fluturi din muzeu.

Blanca Huertas a comparat specimenul mustăcios cu un altul recent găsit, permiţându-i să identifice exemplarul mai vechi cu Splendeuptychia ackeryi, a cărui caracteristică specială este gura înconjurată de foarte mulţi peri.

Huertas a decoperit noua specie în sălbăticie, când călătorea alături de doi colegi într-o expediţie pe un munte îndepărtat din Columbia, în 2005. Entomologii nu au realizat însă că fluturele pe care l-au văzut acolo nu fusese numit şi descris, decât abia după ce s-au întors în Anglia şi au studiat colecţiile din muzeu.

Fluturii sunt un grup de insecte cu aproape 20.000 de specii cunoscute, 40% dintre ei trăind în America de Sud.