MENIU

Flutur: Emil Boc este soluţia optimă pentru funcţia de prim-ministru

Flutur: Emil Boc este soluţia optimă pentru funcţia de prim-ministru

Emil Boc ar putea fi propus din nou pentru funcţia de premier, deoarece este un \"om care a probat şi care poate proba în continuare\", spune Gheorghe Flutur. Vicepreşedintele PD-L a apreciat că preşedintele PD-L, Emil Boc, reprezintă o garanţie pentru continuarea reformelor începute, dar şi pentru continuarea acordului cu FMI.

Gheorghe Flutur a declarat că, în opinia sa, Emil Boc este \"soluţia optimă pentru premier\". \"A început reformele, trebuie să le continue şi are în spate un partid puternic, al cărui preşedinte este\", a spus vicepreşedintele PD-L.  Flutur a subliniat că o nouă desemnare a lui Emil Boc pentru funcţia de prim-ministru este şi garanţia pentru continuarea acordului cu FMI, dar şi pentru ducerea la bun sfârşit a reformelor începute.

De altfel, numele lui Boc a fost invocat ca şi variantă de premier şi de alţi lideri ai PD-L. Printre aceştia, vicepreşedintele Ioan Oltean.

Boc a declarat sâmbătă seară la Realitatea TV că România ar putea avea un guvern până la Sărbători.

\"În şapte zile, maxim zece de la momentul validării Curţii Constituţionale a preşedintelui României, vom avea un guvern în România, un guvern care sper eu să aibă o cât mai solidă majoritate parlamentară. Până de Crăciun putem avea guvern\", a declarat Emil Boc. Premierul a vorbit  de formulele luate în calcul pentru formarea unei majorităţi parlamentare. \"Se poate forma un guvern PDL, PNL, UDMR, minorităţi, grupul independenţilor, cu o majoritate solidă în Parlament, peste 60%, ideal şi asta ar fi bine pentru România sau sau se poate forma un guvern PDL, UDMR, grupul independeţilor, grupul minorităţilor naţionale\", a spus Boc. Acesta a adăgat şi că ar mai fi nevoie de două voturi, în formula în care PNL nu ar participa. Emil Boc a precizat că în negocierile purtate recent de PDL cu formaţiunile parlamentare nu au fost avansate nume de persoane care ar urma să preia ministere.

Astăzi, democrat-liberalii au avut o nouă întâlnire cu UDMR pe tema formării unei formule de guvernare, care să includă şi PNL.