FC Timşoara - Dorin Goga spune că sunt şanse mici să mai evolueze în acest retur de campionat
Atacantul lui FC Timişoara, Dorin Goga, a declarat, vineri, că este dificil să mai evolueze în acest retur de campionat după accidentarea gravă suferită la piciorul drept, însă şi-ar dori foarte mult să mai prindă finalul de retur, atunci când echipa să fie deja campioana României.
"Operaţia a decurs foarte bine, mi-au pus trei şuruburi în peroneu şi unul care leagă tibia de peroneu, iar acesta din urmă îmi va fi scos peste şase săptămâni. Trebuie să ţin piciorul în gips în toată această perioadă. Azi voi reveni în ţară şi trebuie să aştept să treacă repede această lună şi jumătate. E foarte greu să mai prind finalul de campionat, dar, dacă va fi să fie, vreau şi eu să joc atunci când echipa va fi deja campioană. Îi mulţumesc domnului Iancu pentru grija purtată, dar asta a fost să fie, am avut din păcate un mare ghinion", a spus Goga.
Mijlocaşul echipei FC Timişoara, Dorin Goga, a suferit în partida cu FC Argeş o fractură de peroneu la piciorul drept şi a fost operat în acestă săptămână la o clinică din Viena.