MENIU

EVZ: Cazul Berindei - tatăl care şi-a turnat fiul la Securitate

Foto: NewsIN

Istoricul Dan Berindei, vicepreşedintele Academiei Române, a primit o adeverinţă din partea CNSAS care arată că a fost recrutat de Securitate sub numele conspirativ „Băleanu”. Colaborarea academicianului Dan Berindei cu Securitatea a început încă din 1962, când a semnat un angajament sub constrângere. Obiectivul iniţial a fost “supravegherea informativă a Institutului de Istorie” al Academiei Române, unde Berindei era cercetător. Până în 1973, el a semnat câteva zeci de note informative despre colegii săi.

După ce fiul său, Mihnea Berindei, a fugit în Franţa în 1970, Securitatea i-a trasat o misiune mult mai importantă lui Berindei senior. Una dintre cele mai sonore voci ale exilului românesc, Mihnea Berindei, nu putea fi spionat mai bine de nimeni altcineva decât de tatăl său. Care, în paralel, ar fi putut încerca şi să-i închidă gura. Numai că, după câteva întâlniri, fiul a realizat care e misiunea tatălui şi a rupt definitiv relaţia cu el. Pe acest fond, vreme de trei decenii, s-a consumat drama Ioanei Berindei, soţia academicianului in formator şi mama „obiectivului” Mihnea.

Articolul complet pe Evz.
Mai multe articole despre:
CNSAS Securitate Evenimentul Zilei