Ecaterina Andonescu s-a opus intenţiei sindicatelor de a amâna începerea şcolii
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat că nu este de acord cu sindicatele care au propus ca zilele de concediu fără plată să fie calculate începând cu 15 septembrie, iar şcoala să înceapă mai târziu.
"Unul dintre liderii federaţiilor sindicale din învăţământ a înaintat
această soluţie, mâine (marţi -n.r.) ne vom întâlni, poate găsim şi alte soluţii, ca
să putem rezolva această problemă cu cel mai minim efort financiar. Nu,
personal nu o susţin (propunerea, n.r.). Anul şcolar este an şcolar, el are un număr de zile, pentru fiecare zi din anul şcolar există o
planificare a curricumului şcolar şi ca urmare orice zi (în care nu se
lucrează, n.r.) este o zi pierdută pentru şcoală şi personal nu pledez
pentru aşa ceva", a precizat aceasta.
Fiecare minister va decide,
împreună cu angajaţii, modalitatea ajustării cheltuielilor cu
personalul, având la dispoziţie acordarea de zile libere, reducerea
programului de lucru sau micşorarea temporară a salariului, a declarat
sâmbătă ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea.
Întrebat la finalul şedinţei de Guvern ce s-a decis în legătură cu
găsirea unei modalităţi legale pentru trimiterea în concediu fără plată
a angajaţilor din sistemul bugetar timp de 10 zile, Pogea a anunţat că
fiecare minister va avea libertatea să decidă cea mai bună metodă de
economisire a cheltuielilor cu personalul.
"Calea
cea bună este următoarea: în primul rând vom lua măsuri cu caracter
temporar, va fi o măsură cu caracter temporar, generată de criză. În
al doilea, în urma discuţiilor cu angajaţii, ei pot să-şi ia zile
libere sau o combinaţie de zile libere, cu reducerea programului de
lucru, sau dacă există şi alte măsuri de ajustare a cheltuielilor, cu
salariile, rămâne ca fiecare ordonator de credite, şef de instituţie,
împreună cu salariaţii să ia această măsură", a precizat Pogea.
Citeşte AICI ce spune Asociaţia Părinţilor