MENIU

După jumătate de secol de tăcere, cartea lui Hitler va fi reeditată în Germania

Foto: ccwebsiteclass.net

O ediţie adnotată a cărţii lui Hitler, "Mein Kampf",care să restituie cititorilor contextul istoric şi ideologic în care volumul a fost scris,va fi publicată în Germania, sub egida Institutului de istorie contemporană din München, miza fiind aceea de a înlătura lecturile şi interpretările simpliste.

Luna trecută, Wolfgang Heubisch, ministrul bavarez al Ştiinţelor, Cercetării şi Artelor şi membru al FDP ("Freie Demokratische Partei"), citat de publicaţia "Die Welt", a anunţat intenţia reeditării cărţii-manifest a lui Hitler, la aniversarea a 60 de ani de la înfiinţarea Institutului de Istorie Contemporană din München. Ediţia critică trebuie tipărită, altfel "există pericolul ca şarlatanii şi neonaziştii să folosească acest material scandalos pentru a încălca legile statului bavarez", a justificat acesta, în alocuţiunea rostită.

Drepturile de publicare a cărţii lui Hitler sunt deţinute din 1945 de landul Bavaria, care nu sprijină reeditarea tratatului programatic, oricât de "critică" ar fi noua ediţie. Pe 31 decembrie 2015, însă, drepurile de autor pentru cartea lui Hitler expiră, iar istoricii spun că au nevoie de ani de zile pentru a realiza adnotările şi explicaţiile. IfZ a decis, în consecinţă, să înceapă publicarea ediţiei critice, fără încuviinţările de rigoare din partea deţinătorilor drepturilor de autor.

Hitler a dictat "Mein Kampf" în timpul detenţiei sale în închisoarea din Landsberg, în 1924. Devenită cartea-manifest a naţional-socialismului, "Mein Kampf" a fost ulterior dactilografiată de Rudolf Hess şi editată în două volume, " Eine Abrechnung" ("Un bilanţ"), publicat pe 18 iulie 1925 şi "Die nationalsozialistische Bewegung" ("Mişcarea Naţional-Socialistă), publicat în 1926.

În Olanda, comercializarea cărţii, parţial autobiografică, parţial manifest politic, este interzisă, la fel ca în Israel, Norvegia, Elveţia şi Germania. În 2005, tribunalul din Wroclaw, Polonia, a interzis vânzarea ediţiei poloneze a cărţii,  publicată de o editură locală, la sesizarea Ministerului de Finanţe al landului Bavaria, deţinătorul drepturilor de publicare. Unul dintre cele mai importante şi populare site-uri specializate în istorie din mediul on-line rusesc, Hrono.ru, a fost închis, la începutul lunii iulie, după ce a publicat cartea lui Adolf Hitler. Textul poate fi însă accesat integral pe Internet. În limba română, cele două volume au fost publicate la editura Beladi, în 1994, sub titlul "Lupta mea".
Mai multe articole despre:
Germania Munchen carte Hitler Mein Kampf