Doi medici îngrijesc peste 10.000 de bolnavi de diabet, în judeţul Vaslui
Înghesuială, nervi şi timp pierdut la uşa singurului cabinet de diabetologie din Vaslui. Doar doi medici au grijă de toţi cei peste 10.000 de bolnavi din judeţ. În plus, în aceste zile, unul dintre specialişti este în concediul fără plată forţat.
Ca să primească reţetele, diabeticii din Vaslui trebuie să ajungă la cabinetul din policlinica spitalului judeţean. Oamenii pleacă de acasă cu noaptea în cap ca să prindă bon de ordine, iar apoi aşteaptă până ce medicul îşi termină programul în secţia de specialitate a spitalului şi are timp să ajungă în policlinică.
\"Cabinetul de diabetologie funcţionează cu un singur doctor, celălalt este în concediu. Acest medic face şi spital şi ambulatoriu\", a declarat directorul medical al Spitalului de Urgenţă Vaslui, Carmen Rotaru.
Oamenii se plâng că, uneori, chiar dacă obţin reţeta din prima sau a doua zi a lunii, tot trebuie să plătească pentru medicamente. Asta pentru că plafoanele pentru compensate ale farmaciilor sunt tot mai mici şi se epuizează în doar câteva ore.