Doi bătrâni şi o mamă a patru copii au fost graţiaţi de preşedintele Traian Băsescu
Bucurie mare pentru trei deţinuţi. Oamenii au aflat că preşedintele Traian Băsescu le-a semnat graţierea şi că sunt liberi să se întoarcă acasă alături de familiile lor. Este vorba despre doi bătrâni şi o mamă a patru copiii. Graţierile au fost făcute din motive umanitare, având în vedere vârsta înaintată, starea de sănătate şi situaţia familială a acestora, conform unui comunicat transmis de Administraţia Prezidenţială.
Dima Constantin, în vârstă de 78 de ani, avea de ispăşit o pedeapsă de 1 an de închisoare pentru nerespectare unei hotărâri judecătoreşti. Bătrânul nu a vrut să-i cedeze surorii lui o bucată de pământ pe care aceasta o câştigase în justiţie. Bătrân şi bolnav, omul a rezistat cu greu în spatele gratiilor.
Angelica Pârvan va putea pleca acasă şi va fi în sfârşit alături de copiii ei. Femeia a fost condamnată la doi ani de închisoare tocmai pentru că nu a plătit pensia alimentară pentru copiii ei.
Al treilea care se va bucura de libertate este Truşcă Ion, în vârstă de 80 de ani. Bătrânul care suferea de Parkinson şi cataractă ar fi trebui să stea închis un an şi patru lui în penitenciarul din Târgu Jiu, pentru că nu a respectat o hotărâre judecătoarească.