MENIU

Disneyland în Bucureşti, un proiect de 400 de milioane de euro

Foto: RTV

Mickey Mouse, Albă ca Zăpada, cu cei şapte pitici vor avea buletin de Bucureşti. Actele de identitate ale acestor personaje ar costa cam 400 de milioane de euro. Plăteşte Primăria Capitalei o parte, restul noi. Personajele amintite ar veni la Bucureşti să pună bazele primului Disneyland din România.

Ce-i mai lipsea bucureşteanului care dă în gropi cu maşina şi face mai bine de-o oră până în Băneasa? O tichie de mărgăritar, da, dar şi câteva personaje de desen animat care să ţopăie voios în 14 hectare de teren, atât cât prevede să aibă noul Disneyland europeano-danubian.

Ideea i-a năzărit unui consilier de-al nostru care vrea să aducă un astfel de parc de distracţii şi în Bucureşti. Dilemă, însă. Nu avem încă un loc. Ar putea fi zona Băneasa, lângă aeroportul pe care ar ateriza şi vecinii noştri bulgari şi sârbi să se bucure de giumbuşlucurile lui Mickey Mouse.

Sau ar putea fi terenul viran de lângă Parcul Tineretului, cu 14 hectare gata pregătite. Banii ar putea veni din vistieria Prmăriei Capitalei, doar 15% din cele 400 de milioane de euro cât costă proiectul. Restul, din buzunarul bucureştenilor, în urma unui teledon după modelul "Daţi un leu pentru Ateneu".

Până în prezent, primarul Capitalei nu s-a hotărât dacă este sau nu de acord cu proiectul şi dacă va da banii. În concluzie, dacă Disneyland va exista concret şi pe hârtie, în trei ani, europenii vor avea al doilea asemenea parc în Europa, iar bucureştenii ş6.000 de locuri de muncă.