MENIU

Deputaţii nu au avut cvorumul necesar pentru a-l vota pe Orban ca vicepreşedinte al Camerei

Foto: NewsIn

Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor în care urma să fie votată propunerea PNL ca Ludovic Orban să preia funcţia de vicepreşedinte, rămasă vacantă după plecarea lui Bogdan Olteanu în Consiliul de Administraţie al BNR, a fost suspendată din lipsă de cvorum.

În urma apelului nominal, doar 155 deputaţi au răspuns prezent, în condiţiile în care cvorumul minim necesar pentru votul care urma să-l valideze pe Ludovic Orban în funcţia de vicepreşedinte al Camerei este de 167 de parlamentari.

Apelul nominal a fost precedat de un schimb de replici contradictorii între preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, care a insistat asupra amânării votului, invocând lipsa cvorumului, şi liberali, care au insistat să se dea totuşi votul pentru Ludovic Orban.

După ce deputaţii şi-au exprimat votul în cazul Ridzi, preşedintele Camerei, Roberta Anastase a remarcat că nu mai există cvorum pentru votul în cazul Orban, sugerându-le liderilor de grup să ceară amânarea acestui vot pentru săptămâna viitoare. Anastase a invocat şi lipsa secretarilor, deşi în sală la acel moment se aflau atât Sever Voinescu şi Dumitru Pardău, de la PDL, cât şi Mihai Voicu de la PNL.

"Nu avem trei secretari prezenţi, vă propun să amânăm votul pentru săptămâna viitoare", a spus Anastase, iar Mihai Voicu i-a răspuns că oricum nu este nevoie de trei secretari, pentru că niciodată aceştia nu au împărţit bilele pentru votul secret, chestorii fiind cei cărora le revine această responsabilitate.

Social-democrata Aura Vasile a cerut apel nominal, dar Ludovic Orban a cerut ca prezenţa să se constate direct prin vot. "Nu are rost să facem apel nominal, se poate constata la vot dacă există sau nu cvrum. Dacă nu există, o sa fie repetat cvorumul", a spus Orban.

"Mulţumesc că doriţi să mă primiţi cu braţele deschise, sunteţi singura din PDL.Dar vrea să vă spun că v-aţi pierdut autoritatea asupra părţii portocalii, PDL apelează din nou la şmecherii procedurale. Solicit să dispuneţi demararea procedurii de vot", i-a spus Orban Robertei Anastase, care afirmase anterior în plen că nu doreşte ca voturile pentru Ridzi şi Orban să se dea concomitent şi că ea doreşte să-l primească în Biroul Permanent pe noul vicepreşedinte "cu braţele deschise".
Anastase a cerut o întâlnire cu liderii de grup pentru a decide care sunt paşii pe care urmează să-i facă în acest caz, apreciind că având în vedere solicitarea unui lider de grup, trebuie să se verifice cvorumul.

"Îmi retrag propunerea, rămâne valabilă propunerea PNL prin vot", a intervenit Aura Vasile, după care un deputat PDL a ceruit în numele partidului său verificarea prezenţei.

Deputaţii au încercat în repetate rânduri să verifice prezenţa electronic, reuşind după mai multe încercări să înregistreze 147 de prezenţe, insuficiente pentru ca şedinţa să se afle în cvorum.

Deputaţii s-au mai certat pe marginea modului de a face prezenţa, liberalii susţinând că prin apel nominal ar fi venit mai mulţi colegi, care se află în Camera Deputaţilor, dar momentan nu şi în plen, iar Roberta Anastase susţinând amânarea votului. În final, s-a dat curs solicitării liderul grupului PNL Călin Popescu Tăriceanu şi s-a procedat la apel nominal.