MENIU

Deputaţii germani înlătură ultimul obstacol în calea ratificării Tratatului de la Lisabona

Foto: wikimedia.org

Deputaţii germani din Bundesrat au ridicat vineri ultimul obstacol în ratificarea Tratatului de la Lisabona, adoptând legile care garantează drepturile Parlamentului de la Berlin.

După votul în unanimitate al Camerei Superioare a Parlamentului german, preşedintele Horst Köhler urmează să promulge aceste legi cerute de Curtea Constituţională şi să semneze Tratatul. Viitorul textului european, care trebuie să fie ratificat de toate cele 27 de ţări membre UE, se va decide apoi în Irlanda, Polonia şi Cehia, unde proiectul de ratificare nu a fost încheiat.

Dublinul organizează pentru cea de-a doua oară un referendum, la 2 octombrie, după ce a respins Tratatul anul trecut. Un sondaj recent arată că 62% dintre irlandezi sunt gata să spună "da" Tratatului, faţă de 23% care ar vota "nu" şi 15% nehotărâţi.

Germania este una dintre cele şase ţări fondatoare ale UE, iar decizia Curţii Constituţionale din 30 iunie a ridicat semne de întrebare în legătură cu ataşamentul Berlinului faţă de blocul comunitar, deşi această politică a reprezentat întotdeauna un principiu al diplomaţiei germane.

Curtea Constituţională a recunoscut compatibilitatea Tratatului cu Constituţia germană, dar a cerut Parlamentului să-şi întărească puterea de control asupra deciziilor guvernului care ar provoca transferuri de suveranitate. Potrivit noilor legi, Bundestagul, Camera inferioară a Parlamentului, va fi consultat înaintea eventualelor schimbări ale regulilor de majoritate în UE, în urma cărora Berlinul ar putea fi privat de dreptul de veto. De asemenea, Bundestagul va trebui să fie informat mai rapid şi mai precis în legătură cu proiectele legislaţiei europene.

Tratatul de la Lisabona, care ar urma să asigure o mai bună funcţionare a instituţiilor UE extinsă la 27 de membri, a fost elaborat în urma respingerii Constituţiei europene prin referendum, în 2005, de către alegătorii francezi şi olandezi.

Mai multe articole despre:
Horst Köhler tratatul de la lisabona