MENIU

"Curentul" îi acuză pe Sorin Roşca Stănescu şi Bogdan Chirieac de şantaj la adresa şefului ANI

Bogdan Chireac la REALITATEA.FM
Cătălin Macovei la REALITATEA.FM
Foto: Curentul.ro

"Curentul" a dat publicităţii o înregistrare a unei discuţii care ar fi avut loc, la sfârşitul lunii septembrie, între şeful ANI, Cătălin Macovei, şi doi jurnalişti, Sorin Roşca Stănescu şi Bogdan Chirieac. Subiectul: mai multe documente cu care ziariştii ameninţau să-l compromită pe Macovei. Cei doi jurnalişti neagă că ar fi fost vorba de şantaj.

Discuţia dată publicităţii de "Curentul" dintre jurnaliştii Sorin Roşca Stănescu şi Bogdan Chirieac şi şeful ANI, Cătălin Macovei, ar fi avut loc pe 25 septembrie, în restaurantul El Capitan, de pe malul lacului Snagov. De la problemele personale în justiţie pe care Macovei le-ar putea avea în urma unor documente despre presupuse afaceri compromiţătoare în care acesta ar fi fost implicat şi la care Roşca Stănescu ar avea acces, discuţia, presărată cu picanterii, curge spre dosarele şi conturile din străinătate pe care le-ar deţine "greii" PD-L Vasile Blaga, Adriean Videanu şi Radu Berceanu.

Citeşte stenograma

Macovei a recunoscut discuţia

Contactat telefonic de jurnaliştii de la Realitatea FM, şeful ANI, Cătălin Macovei, a declarat sumar că „a avut loc o discuţie în această formulă“, dar că „nu poate face comentarii pe marginea ei“. Întrebat dacă a dat curs solicitărilor făcute de cei doi ziarişti, Macovei a declarat: „Nu vreau să fac mai multe comentarii, dar dacă aş fi dat curs cererilor lor, datele ar fi apărut până acum în presă sau pe bloguri“.


Roşca Stănescu: Nu e vorba de niciun şantaj

Jurnalistul Sorin Roşca Stănescu a reacţionat. Pe blogul propriu şi pe site-ul ziarului pe care l-a fondat, Ziua. Roşca Stănescu recunoaşte discuţia, dar neagă că ar fi fost vorba de un şantaj.

"Ziarul “Curentul” a publicat un amplu material referitor la ultima întâlnire pe care am avut-o, la restaurantul El Capitan de la Snagov, cu Cătălin Macovei, şeful Agenţiei Naţionale de Integritate. Însoţit de o valoroasă stenogramă a discuţiei pe care am avut-o cu acesta, precum şi de cuvenita înregistrare. Comentariul ziariştilor de la "Curentul" se circumscrie ideii că eu l-aş fi şantajat pe Macovei, pentru a obţine anumite informaţii sensibile. Termenul de şantaj se poartă. Prinde la cititor. Numai că oricare dintre cei care parcurg stenograma ... se poate lămuri singur că nu este vorba de niciun fel de şantaj. Ci, pur şi simplu, de un episod banal al unei investigaţii jurnalistice. Dar înregistrarea în sine este senzaţională. Din mai multe puncte de vedere", scrie SRS.

"A fost a doua Întâlnire pe care am avut-o cu Macovei. În acelaşi loc. În cursul primei întâlniri, a cărei înregistrare încă nu a apărut – dar mi-aş dori să apară – şeful ANI mi-a vorbit despre trei lucrări importante pe care le fac inspectorii de acolo. Era vorba de conturi in străinătate nedeclarate ale celor trei magi din PD-L. Blaga, Videanu, Berceanu. Urma să-mi comunice rezultatele, pentru ca adevărul să nu mai poată fi ascuns iar opinia publică să afle ce pun la cale, în perspectiva alegerilor şi beneficiind de statutul de miniştri, cei trei demnitari. Motiv pentru care, la două televiziuni de ştiri, am şi făcut insistente referiri la conturile din străinătate ale liderilor PD-L", spune fondatorul ziarului Ziua.

Roşca Stănescu îl acuză pe şeful ANI de faptul că ar fi avut între timp o întrevedere cu Blaga, în urma căruia dosarul ministrului ar fi fost închis. "Aştept cu nerăbdare, chiar şi pe aceeaşi filieră, a ziarului Curentul, ca şi această înregistrare să fie făcută publică", a mai scris Roşca Stănescu.

Jurnalistul Bogdan Chirieac a declarat la Realitatea FM că "discuţia a avut loc în această formulă. N-aş putea să vă spun, textul mi-a fost relatat, pot să vă spun a avut loc această întâlnire în care domnul Roşca pune nişte întrebări, iar domnul Macovei răspunde. Nu aş putea să precizez.... Discuţia a avut loc la Snagov, pe malul lacului, suna telefonul, a fost o discuţie privată, într-o întâlnire, eu fiind prieten cu amândouă persoanele, şi cu domnul Macovei şi cu domnul Roşca Stănescu. În afară de faptul că a avut loc această întâlnire nu aş vrea să spun mai multe. Eu nu-mi propusesem nimic aşa cum se vede, era vorba de discutarea unor anumite aspecte, până la urmă, domnul Roşca făcea o culegere de informaţii în scopuri jurnalistice. Nu am nici cea mai vagă idee cine ar fi putut să facă această înregistrare. Nu aş vrea să speculez asupra acestui aspect, o convorbire în aer liber are nevoie de o tehnică destul de solidă. Mi-e greu să spun cui serveşte, domnul Macovei şi ANI sunt una din puţinele instituţii din România care au încercat să mişte ceva. Domnul Roşca Stănescu este renumit pentru anchetele sale jurnalistice. După ştiinţa mea nu sunt cercetat în niciun fel de dosar penal. Nu, voi depune o sesizare la Parchet, ar fi o simplă pierdere de vreme. Convorbirile telefonice în România sunt înregistrate, convorbirile ambientale private, aţi văzut pe cineva condamnat?", a declarat Chirieac.