Cristian Tudor Popescu: Poveste despre om
Ani de zile, am văzut pe teren un „măciucar“, un jucător bazat pe o servă şi o dreaptă năpraznice, însă ciung de rever, cu un voleu nesigur, străin de slais, scurtă sau stop. Un primitiv. Totuşi, chiar şi aşa, „caveman“ a ajuns în două finale la Wimbledon şi a câştigat o dată US Open, fiind, pentru scurt timp, nr. 1 mondial. Apoi s-a plafonat, a rămas în top 10, dar fără vreo performanţă deosebită. N-aş fi crezut că va reuşi să mă convingă să fiu de partea lui într-un meci cu însuşi Domnul Tenis. Însă ce-a făcut Andy Roddick depăşeşte Wimbledonul şi tenisul, e o poveste despre om.
Nenumăraţi tineri jucători consideră, la 17-18 ani, că ştiu totul, că nimeni nu-i mai poate învăţa nimic, că talentul le poate ţine loc de antrenor, de muncă, de condiţie fizică, de orice. Pe de altă parte, am auzit nu o dată că tenisul neînvăţat de mic nu se mai învaţă niciodată la nivel înalt. Că dacă nu faci reverul ca lumea de la început, nu-l mai faci până mori.