Corpul de control al Guvernului a început verificarea contractului încheiat de Sterling
Corpul de control al Guvernului a început luni verificările cu privire la contractul încheiat între Sterling Resources şi Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM), a declarat noul preşedinte al ANRM, Gelu Mărăcineanu.
Premierul Emil Boc a declarat săptămâna trecută că va fi analizată sub aspect legal modalitatea prin care contractul de explorare încheiat între Sterling Resources şi ANRM a fost transformat în acord petrolier şi de concesiune.
Premierul Boc a declarat joi, 5 februarie, că, potrivit actului adiţional încheiat cu Sterling Resources, compania a avut înainte de decizia CIJ drept de explorare în Marea Neagră, iar după decizia Curţii contractul prevede şi dreptul de exploatare a resurselor. Primul-ministru, care a anunţat că a fost desecretizată anexa la ontractul în cauză, a anunţat şi că a fost sesizat Corpul de control al Guvernlui.
Durata acordului petrolier pentru perimetrele XIII Pelican şi XV Midia este de 30 de ani, calculaţi de la data intrării în vigoare a Contractului de explorare şi împărţire a producţiei, cu drept de prelungire pentru o perioadă de până la 15 ani.
Contractul de explorare şi împărţire a producţiei pentru perimetrele XIII Pelican şi XV Midia a fost încheiat de Rompetrol S.A. la data de 6 august 1992, cu firmele Enterprise Oil şi Canadianoxi Ltd. şi aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.570/1992, înainte de intrarea în vigoare a Legii petrolului 134/1995, prin care s-a statuat că tipul de contract petrolier practicat în Romania este acordul petrolier de concesiune.