MENIU

Copilul de 6 ani căzut în râul Ialomița a fost descoperit MORT

Zeci de pompieri au încearcat să-l găsească pe Luca

Trupul copilului de 6 ani care a căzut vineri în râul Ialomița a fost descoperit de echipele de scafandrii duminică după-amiază, după aproape 2 zile de căutări. Zeci de pompieri au lucrat zi-lumină, cu speranța că vor reuși să-l găsească pe micuț în viață.

Căutările au fost reluate duminică dimineață, chiar din locul în care se presupune că băiatul ar fi căzut în apă. Salvatorii au folosit un sonar specializat pentru a putea scana fundul apei, cu ajutorul căruia au și reușit să repereze trupul micuțului.

 

"Duminică, 2 iulie a.c., în jurul orei 15:03, minorul de 6 ani, care în data de 30 iunie a.c. a plecat de acasă pe râul Ialomița din sat Lipia, comuna Gruiu, a fost găsit, decedat, în același râu, și scos la suprafață de scafandri. Corpul neînsuflețit va fi ridicat de Serviciul de Medicină Legală Ilfov pentru efectuarea activităților din competență. Cazul a fost preluat de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Ilfov, care efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă", au transmis reprezentanții Poliției.

 

Luca, băiețelul din comuna Gruia, județul Ilfov, s-a dus cu prietenii la joacă, vineri după-amiază, iar unul dintre aceștia l-ar fi împins în râu.

 

Părinții au sunat la 112 abia la 7 ore după ce familia și sătenii l-au căutat. Fratele băiatului susține că prietenul său mai mic l-a împins în râu.

 

Copilul a fost căutat si sâmbătă de zeci de ore de pompieri, polițiști și scafandrii cu drone și bărci, atât pe râu cât și pe maluri. 

 

 

Mai multe articole despre:
copil inecat ialomita mort inecat descoperit in apa