Construcţia Nabucco va începe în 2010, gazoductul urmând să fie gata în 2013
Reprezentanţii Consorţiului Nabucco au declarat că Nabucco va fi pus în funcţiune în 2013, contrazicând astfel afirmaţiile vicepremierului ceh pe probleme europene, Alexandr Vondra, care a declarat luni că oleoductul va fi pus în funcţiune în 2015.
"Dat fiind contextul actual al dezvoltării, diversificarea rutelor de transport de gaze naturale şi a surselor este foarte importantă. Ca urmare, proiectul conductei Nabucco este mai important decât oricând. Nabucco este considerat prioritar de către Uniunea Europeană. Construcţia conductei Nabucco este programată să înceapă în 2010, urmând ca primele transporturi să aibă loc în 2013", potrivit informaţiilor reprezentanţilor Consorţiului Nabucco.
Vicepremierul ceh pe probleme europene, Alexandr Vondra, a declarat marţi la postul naţional de radio că Nabucco va intra în funcţiune în 2015. Totodată, potrivit oficialului ceh, în timpul preşedinţiei cehe a UE, pregătirile pentru lansarea acestui proiect se vor accelera.
De asemenea, reprezentanţii Nabucco mai spun că proiectul Nabucco progresează şi merge mai departe şi că finanţarea acestuia continuă, în ciuda crizei financiare.
"Partenerii Nabucco lucrează acum la cadrul legal: finalizarea cu Uniunea Europeană a scutirilor de care beneficiază proiectul şi semnarea Acordului Interguvernamental dintre Turcia şi celelalte ţări prin care va trece conducta Nabucco. Partenerii Nabucco aşteaptă semnarea Acordului Interguvernamental şi deciziile de scutiri ale Uniunii Europene în primul trimestru din 2009", au afirmat aceştia.
Procedura de rezervare de capacităţi, planurile detaliate şi negocierile cu instituţiile financiare vor începe în 2009, conform datelor oficiale oferite de reprezentanţii consorţiului.
Următoarea întâlnire a Consorţiului Nabucco va avea loc în următoarele două săptămâni, când va avea loc un summit Nabucco pe teme politice pe 26 şi 27 ianuarie la Budapesta cu participarea reprezentanţilor Comisiei Europene, alături de membri ai guvernelor ţărilor implicate în acest proiect şi ai statelor din regiunile ce vor furniza gazele naturale precum şi instituţii financiare.
Subiectele ce vor fi dezbătute în cadrul summit-ul politic Nabucco se referă la dezvoltarea proiectului în continuare, la sprijinul politic şi furnizarea gazelor pentru Nabucco.
Susţinut de Comisia Europeană, destinat să transporte pe o distanţă de 3.300 de kilometri gaz de la marea Caspică ocolind Rusia, Nabucco ar putea cunoaşte un nou elan în urma crizei gazului rusesc, care afectează serios Europa centrală.
Consorţiul nu reuşeşte, pe de altă parte, să obţină finanţările de care are nevoie proiectul, în timp ce recent costul său a fost reevaluat la opt miliarde de euro, faţă de 4,4 miliarde euro cât fusese prevăzut iniţial.