Congresul PNL alege astăzi noua conducere a partidului - Vezi lista candidaţilor
Liberalii îşi aleg astăzi o nouă conducere. Vor trebui să decidă între actualul preşedinte al partidului, Călin Popescu Tăriceanu şi vicepreşedintele Crin Antonescu.
Congresul extraordinar al PNL a început în această dimineaţă. Liberalii au de ales o nouă conducere, după ce tot astăzi au votat un nou statut al partidului. Bătălia cea mai importantă se dă pe şefia PNL. Călin Popescu Tăriceanu vrea să-şi păstreze fotoliul de lider şi încearcă să câştige un al treilea mandat. Singurul său contracandidat care a rămas în cursă este Crin Antonescu.
Nu mai puţin importantă este competiţia pentru nou-înfiinţata funcţie de prim-vicepreşedinte, pentru care şi-au anunţat deja candidatura patru grei ai partidului: vicepreşedintele Ludovic Orban, fostul preşedinte AVAS, Teodor Atanasiu, primarul Bacăului Romeo Stavarache şi liderul PNL Ilfov, Marian Petrache.
Cel care va câştiga competiţia va fi practic numărul doi în partid, mâna dreaptă a preşedintelui PNL. Cei aproape 1500 de delegaţi prezenţi la Congres vor trebui să se pronunţe şi asupra noului statut al partidului. Pe lângă înfiinţarea funcţiei de prim-vicepreşedinte, statutul introduce o nouă modalitate de alegere a conducerii centrale. Congresul va începe astăzi la ora 11 şi se va încheia sâmbătă seară la ora 20:00.
Congresul PNL a votat noul Statut, care înfiinţează funcţia de prim-vicepreşedinte
Crin vs. Călin: Cine crezi că va câştiga în lupta pentru şefia PNL?