MENIU

Concurs REALITATEA.NET: Vacanţă cu peripeţii în Delta Dunării

upload2
upload1

Vacante.realitatea.NET şi Interra ţi-au pregătit o surpriză care îţi va transforma vacanţa de Paşti într-o experienţă de neuitat. Un sejur de 5 zile în Oraşul Luminii, Lisabona, este premiul pe care-l poţi câştiga participând la concursul “Vacanţă de Paşti la Lisabona”.

Locuri frumoase cu diverse atracţii turistice se vor găsi mereu, dar nu îţi vor garanta o vacanţă de neuitat sau clipe de relaxare. Spun asta pentru că cea mai reuşita vacanţă a mea de până acum a fost una fără monumente şi muzee, într-un loc uitat de lume ca un univers paralel unde totul era diferit. Chiar şi modul în care am plecat a fost inedit. În ultima mea vacanţa de vară înainte de terminarea liceului mergeam pe la prietenele mele din copilărie care fiind cu un an mai mari ca mine scăpaseră deja de bac, Doamne ce le invidiam pentru asta. Mi-au spus că nu au apucat încă să meargă nicăieri după toată agitaţia cu examenele de admitere şi că un amic comun va merge în deltă unde de câţiva ani familia lui contruieşte o vilă. Îl cunoşteam şi eu, dar nu îmi permiteam să sper că voi merge, însă discuţia curgea şi ajunsesem să ne facem lista cu bagajele.

Toată distracţia noastră a fost întreruptă de soneria stridentă. Am ascuns listele de parcă am fi făcut ceva ilegal, dar mai bine că am fost precaute pentru că venise tocmai amicul cu oferta de cazare. Ce surprinse am fost când m-a invitat şi pe mine să merg, acum listele alea erau utile! Din descrierile lui, vila avea baie, bucătărie, sală de masă, etaj, vouă cum vă sună? Noi ironice începeam să îl înţepăm, acum ne permiteam că ne îndeplinisem scopul, şi îl intrebam în batjocură, da curent aveţi, dar uşi?

Au trecut câteva zile şi la ora stabilită am ajuns cu ‘bagajelul’ meu. Prietena mea avea şi ea ceva asemănător ca dimensiune dar din păcate pentru noi primisem ordine stricte de la tatăl amicului nostru că nu e prea mult spaţiu în maşină şi să nu ne luăm căsuţa în spate după noi. Dar cine să asculte? Îmi cumpărasem şi costum de baie alb, magnifică opţiune! Am mai aflat că cealaltă prietenă a nostră nu poate veni, acum că mă gândesc nici nu mai ştiu din ce cauză şi pe deasupra mai mergea şi un amic al gazdei pe care nu îl cunoşteam. Când au urcat băieţii să ia bagajele s-au minunat ei şi ne-au trasmis că trebuie să facem ceva în privinţa asta. Spontaneitatea ne-a salvat şi de data asta şi am înghesuit lucrurile prietenei mele în bagajul meu care acum era bombat de atâtea lucruri şi am iesit cu faţa curată şi cu proviziile.

Drumul a fost ciudat, mai ales că eram cu o singură persoană cu care mă simţeam în largul meu şi anume prietena mea. Şi surprizele nu se terminaseră. Ajungem într-o localitate cu nume de nepronunţat aproape toată vacanţa petrecută acolo, ba uitam, ba nu puteam să pronunţ. Drumuri prăfuite, înguste, noroc că era întuneric altfel m-aş fi întors imediat. Coboram în faţa vilei cu etaj şi auzim o replică care mi-a plasat imaginea în coşmarurile mele: mă duc să trag un fir să aveţi curent. Cum? Şi ne-am adus aminte de toate descrierile făcute vilei şi de întrebările noastre usturătoare care se întorseseră acum asupra noastră, a fetelor. Taţii noştri erau prieteni la cataramă şi se amuzau în secret înainte de plecarea noastră, prinţesele printre ţânţari!

Am intrat şi toate speranţele noastre într-o vacanţă reuşită fuseseră devorate de ţânţarii de afară. Sala de mese nu avea geamuri, doar nişte placaje prinse nu prea bine încât intrau toţi fluturii şi nu ne lăsau nicio fărâmă de igienă, aşa că am îndesat hârtie igienică, obiect care s-a dovedit a fi atât de versatil pe parcursul şederii noastre acolo. A doua zi, autoritatea parentală s-a retras şi am rămas, patru adolescenţi cu mai multe probleme decât gângăniile din deltă. Baie aveam dar cu apa din deltă, presiune mică, rec, bucătăria însemna un aragaz în locul unde dormeam, adică două paturi, unul cu saltea şi altul umplut cu nu ştiu ce, dar bombat în mijloc de parcă stăteai pe movilă. Măcar la pat am avut noroc, băieţii au fost drăguţi şi au luat ei movila. Semnal la telefoane aveam doar dacă mergeam câteva sute de metri şi ne căţăram pe ceva sau undeva pe canal era o porţiune de nisip unde puteam să facem plajă şi dacă aveam norocul să prindem porţiunea de semnal mai luam legătura cu civilizaţia.

Noi care ne luasem toată garderoba de vară am ajuns să stăm, evident după ce toate lucrurile se murdăriseră într-un ritm alarmant, în tricourile baieţilor. Costumul ăla alb de baie era compromis cu picăţele de nisip care făceau mai nou parte din material. Am învăţat să pescuim, hoituri şi ghete şi băieţi pentru că ei erau nevoiţi să scoată cârligele de la undiţe prin locurile în care le aruncam noi. Am primit utilaje profesionale şi lecţii de pescuit: vine gazda, ne plasează undiţele, ne arată cum să aruncăm şi apoi strigă la noi- mulinează! Noi stupefiate, ce să facem? Habar n-aveam ce e aia mulinetă.

După câteva zile de program nesincronizat, nimeni nu avea aceeaşi ora de dormit, trezit, mâncat, noi fetele rămăsesem nebronzate pentru că drumul la porţiunea aia de nisip şi cu semnal la mobil era cam anevoioasă, trebuia să vâsleşti destul, să stai la plajă pe o bucată izolată, să ai şi provizii şi să apuci să te întorci până la apus pentru a scăpa de atacul ţânţarilor. Rămânea foarte puţin timp de plajă propriu-zis, drept pentru care ne-am hotărât să facem plajă lângă vilă. Era o porţiune foarte joasă şi nu se vedea nimic din locuinţă sau din faţa ei şi am reuşit să facem şi topless pentru că îi puneam pe băieţi să îşi anunţe prezenţa. Ghinion mai aveam cu cei care treceau pe apă, dar era distanţa destul de mare. În câteva zile am reuşit să ne organizam, băiatul necunoscut pentru mine de fapt era iubitul unei vechi prietene şi s-a dovedit salvarea noastră atât cât a stat cu noi. A devenit confidentul nostru, sufletul petrecerii, al bucătăriei, al vilei, al deltei. Toate dramele îi erau împărtăşite şi el la rândul lui ne spunea cât de dor îi este de iubita lui care trebuia să se întoarcă în câteva zile din tabără. Era foarte activ, obişnuit să aibă grijă de fratele lui mai mic în timpul şcolii când stăteau singuri îi intrase în reflex acest comportament protector. Se trezea cu noaptea în cap şi mergea în centru, reprezentat de două magazinaşe prăfuite şi cu marfă veche, făcea cumpărături, ne făcea cafea, ne încălzea apa, apoi ne trezeam şi noi şi aranjam masa şi începea coşmarul, aducerea gazdei pentru o masă completă.

Treziri greoaie, promisiuni nerespectate, mâncare răcită, căldura care devenea insuportabilă şi în fine nervi şi frustrări. Apoi spiritele se linişteau, localnicii de treabă ne vizitau, cumpăram diverse produse locale, ce să mai, deja ne descurcam şi intrasem în rutină. Vânzătoarea de la magazine ne oprea pâine proaspătă, abia miercurea adusă, nu se specifica care miercuri anume! Când o cumpărai era deja pietrificată, numai bună de bătut cuie cu ea. Suc ne păstra la rece sortimentele preferate, chiar şi când rămăsesem fără bani de mâncare tot nu renunţam la mofturi şi prostioare de mâncat. Cu toate ca vara era pe sfârşit nu găseai un fruct de cumpărat nici să te dai peste cap. Într-o zi de lenevit pe plaja ad-hoc din faţa vilei mi-am luat inima în dinti şi prosopul în jurul gâtului, pentru că făceam topless şi m-am îndreptat spre gardul vecin care lăsa să atârne în partea noastră nişte crengi cu câteva piersici pipernicite. Ador piersicile şi m-aş fi mulţumit cu orice şi după atâtea zile de abţineri am cedat tentaţiei. Nu m-am ferit de proprietar şi la rugăminţile mele m-a lasat să iau.

Doamne ce oameni extraordinari trăiesc în deltă. Parcă ar fi îngeri, atâta bunătate, naivitate, încredere în oameni nu am mai văzut. Gata oricând să te ajute, să te ierte, să te sfătuiasca. Am beneficiat şi de celebrele mâncăruri pescăreşti tot din bunăvoinţa lor. Ne-am cumpărat peşte şi ei ni l-au gătit, am fost la pescuit cu ei şi au împărţit cu noi ‘prada’. Fiecare loc prăfuit scotea la iveală surprize. Majoratul meu a fost în ziua de întoarcere acasa aşa că la 12 noaptea am avut petrecere. Familia gazdei se întorsese cu o zi înainte pentru ca un drum dus-întors ar fi fost extrem de obositor. Aşa că a fost pregătit un festin pe cinste.

Foc de tabără, mâncăruri cu specific local, grătar, porumb copt, frigărui. Plaja noastră era acum teatru de operaţiuni şi forfota tuturor părea să ignore ţânţarii şi venirea serii. Masa a fost pe malul bălţii şi o barcă părăsită tot venea înspre noi de parcă ar fi vrut să ia parte la petrecere. Ne-am cam speriat pentru că în lumina lunii luciul apei era neclintit, niciun semn al prezenţei curenţilor şi cu toate astea bărcuţa aia era mişcată de vânt şi curenţi inexistenţi. Dovadă în plus că e un loc magic. La 12 noaptea mi s-a făcut trecerea spre ziua mea şi mi s-a trasmis că de acum sunt majoretă. Am mai prins puţină plajă ziua şi apoi a trebuit să ne strângem imensul bagaj. Offff, ce trist. Acum eram roşie, semn că luasem destul bronz.

Drumul a fost şi mai distractiv pentru că a trebuit să ascultăm Aurel Tămaş, dar nu a contat pentru că aveam la ce să ne gândim acum. Şi după atâţia ani parcă ar fi fost ieri şi de fiecare dată când ne întâlnim, grupul vesel din deltă, ne promitem că trebuie să repetăm experienţa doar că înca ne e greu sa ne sincronizăm, dar experienţa ne spune că ajungem noi şi la asta. Aş avea atât de multe să scriu, aproape că îmi amintesc toate discuţiile doar că aş scrie o carte în câteva volume. La multe vacanţe cât mai reuşite sau nu, nu se ştie cum o să iasă până la urmă. Vacanţa mea de coşmar la prima vedere a ajuns cea mai iubita. PS: Fotografiile nu îmi aparţin, am căutat şi am încercat să suprapun peste amintirile mele care nu au avut norocul să fie întregite cu ajutorul unui aparat de fotografiat în acea vacanţă.

Mai multe articole despre:
petrecere concurs Delta Dunării ţânţari