CM 2010 - Coasta de Fildeş este a doua ţară africană calificată la turneul final de anul viitor
Reprezentativa Coastei de Fildeş a obţinut, sâmbătă, accesul la Cupa Modială din 2010, după ce a remizat, în deplasare, scor 1-1, cu echipa similară a statului Malawi, fiind a doua ţară de pe contidentul african, după Ghana, care reuşeşte această performanţă.
Naţionala antrenată de Vahid Halilhodzic a câştigat precedentele patru meciuri disputate în Grupa E şi mai avea nevoie de un singur punct pentur a-şi asigura matematic prima poziţie în clasament.
Malawi a deschis scorul prin Ngwira (63), în timp ce reuşita ivorienilor i-a aparţinut atacantului lui Chelsea, Didier Drogba, trei minute mai târziu.
Graţie acestei peformanţe, Coasta de Fildeş s-a calificat pentru a doua oară în istorie la un turneul final de campionat mondial, după cel din 2006, din Germania, unde a fost eliminată încă din faza grupelor.
Ghana este prima echipă de pe continentul negru care a obţinut biletele la Cupa Mondială organizată anul viitor în Africa de Sud, unde ţara gazdă este calificată din oficiu.