MENIU

Circulaţia pe Clisura Dunării este blocată din cauza unor alunecări de teren

Foto: wordpress.com

Circulaţia autovehiculelor pe DN 57, pe Clisura Dunării, între Dubova şi Şviniţa, este blocată pe ambele sensuri de mers din cauza unor alunecări de teren care s-au produs duminică dimineaţă.

Terenul a început să o ia la vale încă de sâmbătă seară, când în acelaşi loc s-a mai produs o alunecare de teren, în jurul orei 23.00, drumarii reuşind două ore mai târziu să degajeze partea carosabilă pe un sens. Peste noapte, căderile s-au accentuat, iar drumul a fost blocat complet la kilometrul 35+800.

Potrivit ISU Mehedinţi, la Dubova, peste 1.000 de tone de pământ şi stâncă s-au desprins de pe versanţi din cauza ploilor căzute în ultimele ore, afectând drumul pe o distanţă de 50 de metri. În zonă sunt oameni care aşteaptă de sâmbătă seară  să ajungă acasă. Cei care au vrut totuşi să ajungă la Drobeta Turnu Severin sau Moldova Nouă fie au ocolit aproape 200 de km, prin Băile Herculane, fie au făcut cale întoarsă.

Drumarii lucrează pentru deblocarea drumului şi sperau că până duminică seară să deschidă un sens circulaţiei. Din păcate, lucrările sunt îngreunate din cauză că alunecările continuă. 

Poliţiştii de frontieră care execută serviciul la Şviniţa au fost transbordaţi cu o barcă pe Dunăre pentru a ajunge la punctul de lucru.