MENIU

Cinci persoane suspectate de vrăjitorie au fost arse de vii în Kenya - ATENŢIE, IMAGINI ŞOCANTE!

Foto: africanpath.com
Cinci kenyeni suspectaţi de vrăjitorie au fost arşi de vii.

Cinci persoane suspectate că ar practica vrăjitoria au fost bătute şi arse de vii în satul Nyamataro, din Kenya, zonă locuită de tribul Kisii. Cele cinci persoane au fost acuzate după ce obiecte "magice" au fost găsite asupra lor. Acesta nu este primul caz în care săteni din Kenya ard de vii persoane pe care le bănuiesc că s-ar ocupa cu magia neagră.

În urmă cu mai puţin de un an, în aceeaşi zonă din Kenya, 11 bătrâni au fost arşi de vii pe motiv că ar fi vrăjitori. 86 de persoane au fost arestate după ce crima a ajuns la urechile autorităţilor. La momentul respectiv, persoanele arestate puteau fi acuzate de crimă, pentru care pedeapsa este moartea.

Dar perspectiva morţii nu pare să îi sperie pe locuitorii din Kenya, care se tem mult mai mult de periculoasele vrăji care ar putea fi îndreptate asupra lor. Sătenii arestaţi în urmă cu un an au declarat că erau convinşi că au prins vrăjitori, pentru că au găsit o carte la şcoala locală în care se găsea lista victimelor magiei negre şi numele celor care urmau să fie afectaţi pe viitor.

Mai multe articole despre:
Kenya magie arşi vrăjitori bătuţi