Chiar dacă au scăzut mult chiriile, apartamentele sunt goale
Chiriile au scăzut considerabil în Timişoara, dar agenţii economici se plâng de lipsă de clienţi. Dacă în urmă cu patru luni un apartament cu două camere, mobilat şi utilat , aflat în centrul oraşului, se închiria cu 600 de euro, acum preţul nu trece de 400 de euro. Dar chiar şi aşa clienţii se lasă aşteptaţi.
"Încearcă să economisească, poate că caută apartamente mai la periferie, nu atât în centru, poate ca preţul să fie mai jos", a precizat Carlo Marchegiano, om de afaceri italian.
În centrul Timişoarei, în acest moment, sunt de închiriat şase apartamente complet mobilate şi utilate.