Celor care fac referendum pe prostituţie sau droguri le lipseşte inteligenţa politică, crede Băsescu
Preşedintele Traian Băsescu a comentat sâmbătă, la Craiova, iniţiativele de organizare a unor referendumuri locale pentru legalizării prostituţiei şi dezincriminării consumului de droguri, comentând că astfel de \"abordări\" denotă \"excesul şi lipsa de inteligenţă politică\".
Vor fi în mare dificultate dacă populaţia va spune Da, mă întreb ce vor face acei preşedinţi de consilii judeţene unde populaţia va spune - dacă va spune - Da prostituţiei sau Da consumului de droguri, pentru că deocamdată ambele activităţi sunt ilegale, conform Codului Penal. Dânşii organizează nişte referendumuri în care-şi asumă riscuri să primească un răspuns care contravine Codului Penal. Nu-mi dau seama care este logica unei astfel de abordări, doar a excesului şi a lipsei de inteligenţă politică", a comentat Traian Băsescu iniţiativa unor aleşi locali de a iniţia referendumuri locale.
Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu, a anunţat că în ziua organizării turului doi al alegerilor prezidenţiale, programat pe 6 decembrie, intenţionează să convoace şi un referendum local pe tema legalizării prostituţiei şi dezincriminării consumului de droguri.
Preşedintele PSD Suceava, senatorul Gavril Mîrza, a anunţat că va discuta organizarea de referendumuri pe tema legalizării consumului de droguri uşoare şi prostituţiei în localităţile cu primari social-democraţi. La Caransebeş, situaţia a fost deja tranşată. Un referendum local cu privire la legalizarea prostituţiei şi a dezincriminării consumului de droguri uşoare va fi organizat în ziua turului doi al prezidenţialelor la Caransebeş, în judeţul Caraş-Severin. Consilierii locali din Caransebeş au votat, miercuri, în unanimitate, organizarea unui astfel de referendum.
Pe de altă parte, vicepreşedintele executiv al UDMR, Borbely Lasylo, a declarat că Uniunea nu intenţionează să organizeze vreun referendum în ziua alegerilor prezidenţiale.