MENIU

\"Câinii\" îl apără pe Dolha

Dolha a gafat incredibil la primul gol al grecilor

Criticat de toţi pentru gafa de la primul gol primit de Dinamo cu Panathinaikos, portarul Emilian Dolha este apărat de coechipieri.

\"Dolha ne-a salvat de atâtea ori, nu putem să-l criticăm, oricum a fost fault, trebuia să dea arbitrul\", a declarat mijlocaşul Ousmane N\'Doye, care a pus eşecul de la Atena şi pe seama ghinionului. \"Dacă vom juca în retur ca la Atena, avem şanse să fim campioni\", a completat N\'Doye.

Senegalezul spune că vrea să continue la Dinamo şi nu crede că atmosfera de la gruparea din Şoseaua Ştefan cel Mare este una urâtă.

\"Sunt foarte supărat. Am avut multe ocazii, ghinion cu carul, iar la ei a fost noroc. Dolha nu poate fi blamat, toţi suntem de vină\", a declarat şi mijlocaşul Gabriel Torje.

Dinamo a ratat calificarea în 16-imile Ligii Europa după ce a fost învinsă, miercuri, în deplasare, de Panathinaikos Atena, într-un meci din ultima etapă a grupei F. Pentru a se califica, Dinamo avea nevoie de victorie la Atena şi să înscrie cel puţin două goluri.