MENIU

Bulgarii din Germania sunt nemulţumiţi de restricţiile impuse votului la alegerile legislative

Foto: www.1235.ro

Imigranţii bulgari din Germania sunt nemulţumiţi de prevederile legale din ţara-gazdă care interzic organizarea de secţii de vot în afara misiunilor diplomatice, un obstacol pentru mulţi alegători bulgari care vor să vină la urne la alegerile legislative din 5 iulie.

Secţii de vot pentru primul scrutin legislativ al Bulgariei de la aderarea la UE vor fi organizate în Germania la Ambasada bulgară din Berlin, la biroul diplomatic din Bonn, la consulatul general de la Munchen, precum şi la consulatele onorifice din Hamburg, Frankfurt am Mein şi Magdeburg.

Bulgarii din alte opt oraşe din Germania şi-au organizat însă comitete de iniţiativă pentru a cere deschiderea unor secţii de vot şi în aceste localităţi. Reprezentanţii comitetelor de iniţiativă vor să ştie ce face Ambasada bulgară din Berlin pentru a obţine în acest sens permisiunea autorităţilor locale.

Imigranţii bulgari din Mannheim, Frankfurt, Freiburg, Munster, Karlsruhe, Stuttgart şi Erlangen, unde există peste 100 de persoane care doresc să voteze la 5 iulie, s-au adresat, aşa cum prevede legea bulgară, Ministerului Afacerilor Externe de la Sofia, pentru a-i ajuta să obţină organizarea unor secţii de vot. Ambasada Bulgariei la Berlin a anunţat însă vineri că Ministerul federal de Externe al Germaniei a respins cererea vizând deschiderea mai multor secţii de vot.

Într-o scrisoare adresată ambasadorului la Berlin, cetăţenii bulgari din Germania cer mai multe informaţii despre paşii urmaţi de ambasadă după refuzul autorităţilor germane. Scrisoarea, semenată de 75 de cetăţeni bulgari, subliniază că aceste obstacole ar putea fi considerate drept o "restricţionare a dreptului la vot pentru mii de cetăţeni bulgari din Germania".

"Insistăm ca Ambasada să facă tot ce îi stă în puţinţă pentru deschiderea de secţii de vot şi în oraşele unde nu sunt misiuni diplomatice bulgare", se spune în scrisoare. Bulgarii care locuiesc în Germania subliniază că vor aborda ei înşişi direct autorităţile germane, dacă Ambasada nu rezolvă nimic.
Mai multe articole despre:
Germania alegeri legislative Bulgaria vot bulgari