MENIU

Bucureştenii rabdă de frig în apartamente

Foto: phonline.ro

Bucureştenii se plâng că îngheaţă de frig în apartamente. Deşi temperatura a fost scăzută, în ultimele zile, în cele mai multe cartiere din Bucureşti, RADET încă nu furnizează căldură.

O cititoare REALITATEA.NET ne scrie că nu mai suportă frigul din apartament. Monica spune că locuieşte în zona Pieţei Moghioroş, chiar în blocul din piaţă şi nu are căldură, deşi temperaturile sunt destul de scăzute.

"Murim de frig, de la asociaţie ni s-a spus că e din vina celor de la RADET care s-au apucat, acum pe frig, să schimbe ţevile în spatele blocului, nu avem nicio şansă de căldură, avem copii mici", spune cititoarea noastră.

O asociaţie de proprietari din Drumul Taberei spune că va ieşi în stradă şi vor bloca bulevardul până vor primi căldură. Locatarii din blocul Z 36 din Bulevardul Drumul Taberei nr.31 spun că au apelat şi la RADET şi la primărie pentru a le fi rezolvată problema.

"RADET, prin directorul general Ramba ne-a informat cu nonşalanţă că, citez, executăm lucrări de reparaţii de amploare, în zonă, pentru refacerea unor lucrări executate necorespunzător de o firma, pe parcursul verii", ne transmite o altă cititoare REALITATEA.NET.

"Din partea primarului Sectorului 6 nu avem nici cel mai elementar sprijin, pentru domnia sa nu existăm, acesta ştie că este asigurată încălzirea în Cartierul Drumul Taberei", se plâng locatarii din blocul Z 36 din Drumul Taberei.

"Nemulţumirea noastră este mare, suntem 66 de familii care răbdăm de frig din momentul în care s-a stricat vremea. Joi şi vineri nu am avut nici măcar apa caldă. Avem multe familii de pensionari în bloc. Încercăm să ne încălzim apartamentele cu costuri suplimentare, utilizând aparate electrice", spun locatarii din Drumul Taberei.

O altă asociaţie de locatari din blocurile L 17,18, 19 de pe strada Jean Steriadi, din Sectorul 3 sunt nemulţumiţi, şi ei, că nu au căldură.

"De când a început vremea rece nu avem căldura în apartamente, iar cei de la Punctul Termic ne tot amână de pe o zi pe alta că ne dau căldură şi noi răcim tot mai rău pe zi ce trece, ba chiar am început – unii dintre noi – să ne cumpărăm şi calorifere", se plâng bucureştenii din Sectorul 3.

RADET a anunţat că va furniza căldură tuturor bucureştenilor, începând cu 1 noiembrie.