MENIU

Boc: Vom pune în acord legislaţia naţională cu textul deciziei Curţii Constituţionale

Foto: wordpress.com

Premierul Emil Boc a declarat joi că Legea de adoptare a OUG privind reorganizarea Corpului de control va fi modificată astfel încât să corespundă cerinţelor Curţii Constituţionale.

"Vom pune în acord legislaţia naţională cu textul deciziei Curţii Constituţionale", a declarat premierul, care nu a dorit să spună care vor fi modificările operate şi a precizat că asteapă motivarea decitiei Curţii.

Actul normativ desfiinţează Cancelaria primului-ministru, iar o parte din instituţii din subordinea cancelariei au fost trecute la Secretariatul General al Guvernului, sau direct în subordinea premierului. Guvernul argumenta necesitatea adoptării actului normativ prin care a desfiinţat Cancelaria spunând că actuala organizare a aparatului de lucru al Guvernului este nefuncţională, existând suprapuneri de atribuţii. Executivul invoca şi raportul de monitorizare din 2005 al Comisiei Europene, potrivit căruia SGG şi Cancelaria premierului "se confruntă cu suprapuneri în ceea ce priveşte atribuţiile şi funcţiile specifice". Se invocă şi poziţia Băncii Mondiale, potrivit căreia este necesară reformarea şi restructurarea aparatului de lucru al Guvernului. În plus, spun reprezentanţii Executivului, România era singurul stat din UE unde structura centrală a Executivului este alcătuită din două instituţii distincte.

Tot prin această OUG, Departamentul pentru Lupta Antifraudă (DLAF) a trecut din structura Cancelariei Primului-Ministru în cadrul aparatului de lucru al Guvernului. De atunci, DLAF funcţionează în subordinea premierului Emil Boc şi sub coordonarea vicepremierului Dan Nica. Tot de atunci, potrivit aceleiaşi Ordonanţe, personalul DLAF este încadrat numai pe baza încrederii acordate de prim-ministru, cu avizul viceprim-ministrului şi cu condiţia semnării unui angajament de loialitate.

De asemenea, departamentul de Control al Guvernului, structură fără personalitate juridică în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, s-a desfiinţat.

În locul său s-a înfiinţat Corpul de control al primului-ministru, ca departament fără personalitate juridică, în subordinea premierului şi în coordonarea, din punct de vedere administrativ-financiar (fiind finanţat prin bugetul SGG), a Secretarului General. Corpul de control preia toate reprezentările şi competenţele fostului Departament de Control al Guvernului. Şi la Departamentul de Control a fost impusă obligativitatea unui angajament de loialitate. Ulterior, au fost concediate 61 de persoane angajate în instituţie, pentru că nu au primit votul de încredere din partea premierului şi s-au organizat concursuri pentru posturile devenite vacante.

Mai mulţi angajaţi ai Corpului de Control au anunţat că vor ataca în instanţă ordonanţa. Actul normativ a fost vehement criticat şi de PNL. În februarie, PNL a depus la Avocatul Poporului o sesizare în scopul contestării la Curtea Constituţională a Ordonanţei 3/2009.