Blaga şi-a retras aproape 100.000 euro din conturile bancare în ultimele şapte luni
Ministrul Dezvoltării Regionale, Vasile Blaga, a retras sume în valoare de aproape 100.000 euro din şase conturi bancare, a reeşalonat un împrumut luat de la o persoană fizică şi a menţionat în declaraţia de avere, în premieră, două conturi pe numele fiului său, în total de 42.910 euro.
Potrivit declaraţiei de avere a lui Vasile Blaga, publicată pe site-ul Ministerului Dezvoltării Regionale şi completată la 27 mai 2009, liderul PDL a retras bani din şase din cele 11 conturi deschise pe numele său sau al soţiei.
Astfel, contul Bancpost al ministrului s-a
micşorat de la 132.769 lei, sumă existentă în decembrie 2008, la 2.209
lei. Un alt cont, la Raiffesen Bank, deschis de soţia sa, a scăzut de
la 99.300 lei în decembrie, la 62.000 lei. Şi contul în euro al
democrat-liberalului, deschis la aceeaşi bancă, era în decembrie 2008
de 46.299 euro, ajungând, în ianuarie 2009, la doar 8.627 euro.O
situaţie similară este menţionată de ministru în privinţa contului de
la Alpha Bank, unde în decembrie existau 83.000 lei, faţă de 4.124 lei
în prezent. Blaga a retras bani şi din două depozite deschise la
băncile Transilvania şi Ţiriac, care s-au diminuat în total cu 5.000 lei.
O noutate în declaraţia de avere semnată la 3 iunie o reprezintă
menţiunea celor două conturi bancare deschise pe numele fiului său, în
2007 şi 2008: la Stadtsparkasse Munchen (5720 euro) şi Hypo
Vereinsbank (37.192 euro).
În privinţa datoriilor, Blaga menţionează în noua declaraţie de avere
că unul dintre împrumuturile luate de la o persoană fizică, pentru
"ultima rată la apartament" a fost reeşalonat, astfel încât data
scadenţei s-a schimbat, de la 31 decembrie 2008, la 31 decembrie 2009.
Ministrul mai are două datorii, către două persoane fizice, de 500.000
lei, respectiv 600.000 lei, ambele scadente în 2017.
În declaraţie nu apar modificări în privinţa terenurilor, a imobilelor
sau autoturismelor aflate în proprietatea ministrului. Blaga deţine
două terenuri în judeţul Bihor, o casă în Oradea, un apartament de 209
mp în Bucureşti şi un autoturism BMW.
Numărul acţiunilor deţinute la Banca Transilvania s-a diminuat de la
602.865 de titluri, în decembrie 2008, la 99.643 de unităţi, în mai.
Ministrul mai deţine acţiuni la Petrolsub Balc, la România Combi,
Romexterra şi Remarul, dar şi o poliţă de asigurare de aproximativ
80.000 de euro, care va fi răscumpărată la 31 iulie 2009.Vasile Blaga a
încasat, în 2008, 63 821 lei în calitate de senator şi ministru.