Bilanţul deceselor provocate de gripă şi de dificultăţi respiratorii acute în Ucraina a ajuns la 144
144 de persoane au decedat în Ucraina din cauza gripei şi a dificultăţilor respiratorii acute, arată un nou bilanţ anunţat duminică de Ministerul Sănătăţii.
144 de persoane au murit în Ucraina din cauza gripei, a anunţat duminică Ministerul Sănătăţii, cu nouă mai multe decât potrivit bilanţului precedent, transmite RIA Novosti.
Potrivit ministerului, 15 regiuni din fosta republică sovietică au depăşit deja pragul epidemiei de gripă, iar alte 11 se află pe punctul a-l depăşi.
Bilanţul anterior, anunţat sâmbătă, era de 135 de decese.
În total, peste 871.000 de persoane suferă de gripă şi de dificultăţi
respiratorii acute, iar aproape 39.603 au fost internate, dintre care
317 în stare gravă, potrivit ministerului. Ucraina a confirmat până în prezent 32 de cazuri şi 14 decese provocate de gripa porcină.
Şeful misiunii OMS care se află de luni în Ucraina, Jukka Pukkila, a
apreciat că majoritatea persoanelor internate ar putea suferi de gripă
porcină.
Un avion cu medicamente austriece, cu o valoare de peste 30.000 de
dolari, a ajuns sâmbătă dimineaţa la Kiev, a anunţat purtătorul de
cuvânt al delegaţiei Comisiei Europene, David Stulik.
Statele Unite intenţionează să furnizeze Ucrainei 930.000 de doze de
vaccin antigripal, potrivit ambasadei Washingtonului.