Berceanu: CNADNR întârzia plata unor facturi pentru a primi cadouri
Ministrul transporturilor, Radu Berceanu, a declarat marţi, în cadrul mesei rotunde „Guvernul Privat – Probleme şi soluţii în infrastructură”, că, pe vremea fostului ministru Ludovic Orban, CNADNR întârzia achitarea unor facturi către constructori cu scopul ca antreprenorii să vină cu cadouri.
"Ştiu practica din CNADNR, de neachitare a banilor către constructori, pentru ca antreprenorii să vină la compania de drumuri cu diverse cadouri de 1 şi 8 Martie", a spus Berceanu.
Acesta a precizat că s-a achitat o mare parte din cei 700 milioane de euro, cât a fost datoria Ministerului către constructori pentru lucrări efectuate şi certificate la sfârşitul anului 2008.
"Eu am urmărit ca toţi banii să fie plătiţi în primul trimestru al anului 2009 în ordinea cronologică a facturior emise", a adăugat ministrul.
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) a înregistrat, la mijlocul lunii februarie, datorii de 700 milioane de euro.
Oficialul de la transporturi a menţionat că, la sfârşitul anului 2007, când era ministru, existau datorii sub 100 milioane de euro şi acum sunt de peste 500 milioane de euro, plus încă 200 milioane de euro, facturi neemise de către constructori pentru a nu plăti TVA.
Reprezentanţii Ministerului Transporturilor şi membrii Guvernului Privat s-au întâlnit, marţi, în cadrul unei mese rotunde cu tema „Guvernul Privat – Probleme şi soluţii în infrastructură”. Evenimentul a fost organizat de cotidianul Business Standard.
Obiectivul mesei rotunde, a doua din noua serie Guvernul Privat, proiect iniţiat de Business Standard, a constat în dezbaterea propunerilor venite din partea mediului de business pentru urgentarea lucrărilor de infrastructură, precum şi identificarea de soluţii la problemele care preocupă Ministerul Transporturilor.